Tramvaie noi şi autobuze electrice până la sfârşitul acestui an pe străzile Iaşului

Parcul auto al Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi ar putea fi suplimentat în acest an cu 32 de tramvaie noi şi 44 de autobuze electrice. Anunţul a fost făcut, marţi, de primarul Mihai Chirica, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul municipalităţii, acesta precizând că achiziţionarea noilor mijloace de transport în comun va fi făcută de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), care a lansat zilele trecute licitaţia în acest sens, prin intermediul sistemului naţional de achiziţii (SICAP). Fondurile necesare pentru achiziţionarea primelor 16 tramvaie noi vor fi asigurate de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) – Axa 4.  „Contractul va avea o durată de derulare de circa 24 de luni, ofertele trebuind să fie depuse până pe data de 12 martie, la ora 15.00.  Autoritatea contractantă este Primăria Municipiului Iaşi, valoarea contractului fiind de 39 de milioane de euro”, a declarat primarul. Acesta a precizat că cele 16 tramvaie noi vor fi introduse pe traseele nr. 1,3, 7, 8 şi 13. Şeful municipalităţii a menţionat că achiziţia de noi mijloace de transport în comun face parte dintr-un proiect mai amplu, care include reabilitarea căii de rulare a tramvaielor din municipiu, amenajarea de peroane noi şi înlocuirea firului de contact. Potrivit caietului de sarcini, tramvaiele vor avea o lungime de 30 metri şi o capacitate de transport totală de cel puţin 220 de călători, dintre care 55 pe scaune şi 165 în picioare, primele unităţi urmând să ajungă la Iaşi în termen de cel mult opt luni de la semnarea contractului cu firma câştigătoare a licitaţiei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;