De mai bine de două decenii, piscicultura românească este ameninţată de creşterea populaţiilor de cormorani, pasăre care se hrăneşte exclusiv cu peşte şi care este protejată de legislaţia europeană în virtutea faptului că migrează. Deşi reglementările europene stabilesc protecţia până la “un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de condițiile economice și de recreere sau pentru a adapta populația acestor specii la nivelul respectiv”, nimeni nu a reuşit să spună până acum care este acest nivel. Astfel, pornind de la o populaţie de circa 5.000 de exemplare în anii ’60, în prezent avem, la nivel european, circa 1.800.000 de exemplare, dintre care 100.000 numai în România. Cormoranul consumă zilnic până la un kilogram de peşte, uneori dintr-o singură înghiţitură. De obicei sunt organizaţi în grupuri de 200 – 1000 de exemplare, care vizitează zilnic fermele piscicole aflate la distanţe de până la 50 de kilometri de locul de cuibărire sau de adăpost. “Asta înseamnă că zilnic, un fermier piscicol pierde între 200 şi 1000 de kilograme de peşte. În România există inventariată o populaţie de circa 80.000 – 120.000 de cormorani, care stau circa 210 de zile dintr-un an în preajma amenajărilor piscicole. Asta înseamnă circa 21.000 de tone de peşte anual pierdute, doar din cauza cormoranilor de către fermierii piscicoli, adică 2/3 din producţie. Şi, în timp ce pentru agricultură se primesc 250 EUR/ha pentru a lasă 10% din recoltă pe câmp pentru hrana pasărilor, în piscicultură, pentru a lăsa 66% din recoltă pentru hrana păsărilor nu se primeşte nimic. Mai mult, problema cormoranilor şi a pagubelor pe care le produc pisciculturii şi stocurilor de peşte din ape interioare şi mări nu este o problemă românească, ci este una europeană”, a declarat Cătălin Platon, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Iaşi. Acesta a precizat că România deţine 25% din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din Uniunea Europeană, şi, deşi în 1988 producea 55.000 de tone de peşte de consum doar în piscicultură, în prezent, producţia internă a României este de 12.500 de tone de peşte în piscicultură, 3.500 de tone din pescuit comercial în apele interioare şi 8.000 de tone din pescuitul la Marea Neagră dintre care 7.500 de tone sunt Rapana şi doar 500 tone de peşte. “Tipul de piscicultură practicat în România, şi în general în Europa Centrală şi de Est, este cel tradiţional, în amenajări piscicole de pământ, care furnizează servicii de mediu societăţii – menţinerea zonelor umede, reglarea hidrologică a pânzelor freatice, generarea de habitate specifice pentru specii de plante şi animale, locuri de adăpost, reproducere şi cuibărire, locuri de hrană, menţinerea peisajelor şi păstrarea valorilor culturale. În acest context, deşi prevederile art. 2 din Directiva 79/409/CEE (şi, ulterior, din Directiva 2009/147/EC) precizează că: „statele membre iau măsurile necesare pentru a menține populația speciilor menționate la articolul 1 (n.a. ‚tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre’) la un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de condițiile economice și de recreere sau pentru a adapta populația acestor specii la nivelul respectiv”, pe fondul distrugerii zonelor naturale de hrănire şi cuibărire din habitatele naturale, efectivele speciilor de păsări au crescut necontrolat fără să se cunoască nivelul care să îndeplinească cele trei condiţii precizate şi fără a ţine cont de condiţiile socio economice. Reducerea accesului la zonele tradiţionale de hrănire din habitatele naturale, creşterea efectivelor populaţiilor unor specii, mai ales al celor ihtiofage, schimbările climatice survenite în ultimele decenii au făcut ca specii de păsări inexistente sau slab reprezentate în amenajările piscicole din România să devină o adevărată ameninţare pentru viabilitatea economică a activităţii de piscicultură (ex. apariţia semnificativă a comoranilor în zona interioară a României este semnalată de circa 20 – 25 de ani, apariţia semnificativă a pelicanilor în zona interioară a României este semnalată de circa 10 ani cu creşteri importante anuale ale efectivelor)”, a menţionat Cătălin Platon. La nivel internațional, cazul cormoranilor a fost discutat încă din 1994, la reuniunea Comitetului științific al Convenției de la Bonn, când a fost făcută recomandarea de a se elabora un plan de administrare a efectivelor de cormorani, care nu s-a concretizat însă în nicio măsură aplicabilă, nici până în prezent. “Deoarece cormoranul, ca pasăre de mari dimensiuni cu durată mare de viață, începe să se reproducă abia pe la 3-5 ani, populația totală din Europa se cifrează probabil la (cel puțin) 1,7 – 1,8 milioane de păsări. Aceste păsări fac să dispară anual peste 300 000 de tone de pește din apele europene. În multe state membre, cantitatea de pește consumată de cormorani este de mai multe ori mai mare decât producția obținută de pescuitul profesionist din apele interioare și din crescătoriile de pește de consum. De exemplu, 300 000 de tone înseamnă mai mult decât producția piscicolă din acvacultură din Franța, Spania, Italia, Germania, Ungaria, România și Republica Cehă împreună”, a explicat preşeditnele ROMFISH. “Estimarea noastră, bazată pe datele din amenajările piscicole din România este că, anual, 140.000 de cormorani vizitează 210 zile pe an fermele. La un consum zilnic de 1 kg de peşte pentru fiecare exemplar, rezultă că în România, doar cormoranii consumă 20.000 tone de peşte. Partea cea mai importantă a pierderilor pe care le înregistrează fermierii piscicoli este alcătuită din materialul de populare în vârstă de un an şi de doi ani. Pepinierele piscicole înregistrează pierderi constante de 60 – 80% din materialul de populare, ceea ce constituie o pierdere importantă pentru producţia de peşte de consum. Distrugerea pepinierelor nu are efecte doar asupra peştelui de consum obişnuit, dar şi asupra unor specii de peşti care fac obiectul măsurilor de protecţie special”, a mai precizat Cătălin Platon. Acesta a subliniat că sistemul de compensaţii acordat fermierilor nu va putea acoperi paguba reală a fermierilor piscicoli, însă coroborat cu un plan de management al populaţiei de cormorani va încuraja fermierii să menţină moştenirea valorii patrimoniale a peisajului. “Din aceste motive, considerăm intervenţia ministrului agriculturii Petre Daea ca exprimând nu doar poziţia producătorilor din piscicultură din România, dar şi pe cea a fermierilor piscicoli din Europa Centrală şi de Est, împreună cu care au existat consultări anterioare şi alături de care România încearcă să construiască un viitor acestei activităţi vechi de 5000 de ani, cu un rol hotărâtor în menţinerea biodiversităţii şi în salvarea stocurilor de peşte din mediul natural”, a spus, în încheiere, preşedintele ROMFISH.
