Adio play-off: Dinamo – Poli Iaşi 3-0 (1-0)

Politehnica Iaşi şi-a luat adio de la play-off, după ce a pierdut clar, scor 0-3 (0-1), luni seara, în Ştefan cel Mare, după o partidă în care elevii lui Flavius Stoican au făcut, din nou, figuraţie pe teren, în faţa unei formaţii, Dinamo, care a avut în primul „11” nu mai puţin de cinci jucători debutanţi în Liga 1. Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru oaspeţi, după ce Montini a deschis scorul, în min. 7, după o lovitură de cap, în urma unei centrări perfecte de pe partea dreaptă a lui Zenke. Cinci minute mai târziu, acelaşi Montini (cel mai bun jucător de pe teren) are şansa de a face 2-0, după ce Zenke scapă singur cu portarul, iar balonul ricoşat din piciorul lui Rusu este trimis milimetric peste poartă de către italian. În min. 40, tot Montini este aproape de gol, dar balonul trimis de vârful lui Mircea Rednic, trimis din apropierea careului, trece de puţin pe lângă butul din dreapta porţii lui Rusu. În min. 54, Cioinac trimite o „torpilă” de la 30 de metri, balonul fiind reţinut însă cu siguranţă de McDermott. Iaşul domină jocul la mijlocul terenului, însă acţiunile ofensive ale moldovenilor se opresc de cele mai multe ori la marginea careului mare al dinamoviştilor. În urma unui contraatac şcoală al gazdelor, avându-i ca autori pe Daniel Popa şi Dan Nistor, gazdele se desprind pe tabela de marcaj (min. 69), în urma reuşitei aceluiaşi Montini, care îl „execută” scurt pe goal keeper-ul oaspeţilor. Scorul final este stabilit în min. 90+3 de Daniel Popa. Victorie incontestabilă a lui Dinamo, după o nouă prestaţie lamentabilă a elevilor lui Flavius Stoican. Au evoluat echipele: Dinamo: McDermott – Sorescu, Klimavicius, R.Grigore, Aliji – I.Filp – Zenke (min. 63 Daniel Popa), Nistor, Ait-Atmane (min. 53 Mustoe), Jaadi – Montini (min. 75 N’Diaye); Poli Iaşi: Rusu – Gallego (min. 30 Bosoi), Gardoş, Frăsinescu, Sin – Cioinac, Qaka – Platini, Flores (min. 74 Enoh), P.Petre – Sanoh (min. 61 Burlacu). Iată şi celelalte rezultate înregistrate în etapa a XXII-a a Ligii 1: Concordia Chiajna – FC Botoşani 0-1, Gaz Metan – Astra Giurgiu 1-1, Dunărea Călăraşi – FCSB 1-1, CFR Cluj – Hermanstadt 1-1, FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe 4-2, Viitorul Constanţa – Universitatea Craiova 0-0. În clasament: 1. CFR Cluj – 47 p, 2. FCSB – 41 p, 3. Universitatea Craiova – 39 p, 4. Viitorul Constanţa – 34 p, 5. Sepsi Sf. Gheorghe – 33 p, 6. Astra Giurgiu – 32 p, 7. Hermanstadt – 29 p, 8. FC Botoşani – 29 p, 9. Gaz Metan Mediaş – 29 p, 10. Politehnica Iaşi – 28 p, 11. Dinamo Bucureşti – 25 p, 12. Dunărea Călăraşi – 18 p, 13. Concordia Chiajna – 17 p, 14. FC Voluntari – 16 p. În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua duminică, 10 februarie, de la ora 18.00, în Copou, în compania formaţiei Gaz Metan Mediaş.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;