Afaceri.ro organizează un bootcamp pentru antreprenori în Uzbekistan la finalul lunii august 2019. Se anunță a fi o experienta unică pe Drumul Mătăsii pentru lideri, antreprenori vizionari, intraprenori entuziaști, manageri români și călători curioși.
Astfel, în perioada 27 august – 4 septembrie vor fi organizate o serie de cursuri, ateliere și vizite de studiu unice în Tașkent, Samarkand, Khiva și Buhara. Programul cuprinde cursuri de antreprenoriat, creativitate, gandire laterală, cursuri de etică și cultura afacerilor în Asia Centrală. Vor fi organizate vizite de studiu și întâlniri relevante pentru interesele de afaceri ale participanților. Cursurile și evenimentele vor fi organizate inovativ în cadre spectaculoase oferite de istoria și geografia Uzbekistanului.
În regia deplasării va fi utilizată logistica locală, în care vor fi incluse spectaculosul tren rapid din Uzbekistan, avioane și mașini de teren (jeep safari prin deșert). Se vor vizita locuri unice, cum ar fi mormântul lui Timur Lenk, iar programul va curprinde si experiențe ale culturii autentice din Asia Centrală printr-un program social inedit. Programul se adresează întreprinzătorilor din toate sectoarele economiei dar cu precădere din industria alimentară, educație, agricultură, Textile, ICT și turism.
“La finalul acestui bootcamp ne așteaptăm ca participanții să fie mai pregătiți pentru afaceri antreprenoriale, mai inspirați în decizii, cu mai multe cunoștințe relevate despre economia și oportunitățile Uzbekistanului dar și ale Asiei Centrale în general.” a declarat Marius Alexa – coordonatorul proiectului.
Taberele de antreprenoriat Afaceri.ro sunt gândite să îmbine educația cu explorarea, să scoată din zona de confort tradițională întâlnirile de tip training, ateliere de lucru și networking, ducându-le la mii de kilometri depărtare, în zone cu adevărat unice în lume. Persoanele interesate să afle mai multe detalii despre acest bootcamp sunt invitate să acceseze pagina oficială – https://www.afaceri.ro/bootcamp-afaceri-ro-uzbekistan-2019/ – sau să contacteze organizatorii la evenimente@arhipelago.com.
Despre
Afaceri.ro este un program de conferințe, misiuni economice și tabere de instruire și care sunt derulate cu scopul de a ajuta antreprenorii și companiile românești să devină mai competitivi. Acestea le oferă participanților oportunități de a explora piețe externe, de a înțelege mecanismele de pătrundere pe noi piețe a produselor românești, de a lega contacte potențiale ce se pot transforma în afaceri profitabile. Acest program are la activ reușite concrete și rezultate pe multiple planuri. Până în acest moment au fost realizate misiuni economice în Beijing, Shanghai, Tel Aviv, Viena, Expo Milano, Chișinău, Cernăuți, Bălți, Oslo, Odesa, Londra, Southampton, Las Vegas, San Francisco, New York, Expo Astana Kazahstan, Moscova, Vladivostok, Hong Kong, Macao, Houston, Austin, Dallas, Tbilisi, Baku. Bootcamp-uri Afaceri.ro au organizate în Siberia, Kamceatka, Tibet și Nepal.