Programul cinematografului „Ateneu” în săptămâna 11-17 februarie

Un thriller psihologic cu Penélope Cruz și premiera filmului Oh, Ramona!

La cererea publicului, revenim cu pelicula Cu drag, Van Gogh, un film realizat din picturi, care ilustrează modul în care marele artist Vincent Willem van Gogh a ajuns să-și pună capăt zilelor.

Continuam cu Toată lumea știe/ Todos lo saben, film proiectat în deschidereaFestivalului de Film de la Cannes și în care joacă actrița Penélope Cruz.

De ziua îndrăgostiților vedem Oh, Ramona!, povestea românească din ficțiunea autobiografică „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu.

Continuăm cu Balerina/Girl, film care a câștigat Premiul Caméra d’Or, Premiul FIPRESCI și Premiul pentru Cea mai bună interpretare din secțiunea Un Certain Regard și Premiul Queer Palme.

În weekend facem cunoștină cu personajele din universul How to Train Your Dragon/Cum să-ți dresezi dragonul 3 și cu puiul superb de leu alb, din Mia și leul alb/Mia and the White Lion.

 

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

11 februarie 2019

Ora 18.00 – „Cu drag, Van Gogh” – Loving Vincent – (regia Hugh Welchman, Dorota Kobiela) – AP 12

Ora 20.00 – „Toată lumea știe” – Todos lo saben – PREMIERĂ – (regia Asghar Farhadi) – AP 12

13 februarie 2019

Ora 18.00 – „Cu drag, Van Gogh” – Loving Vincent – (regia Hugh Welchman, Dorota Kobiela) – AP 12

Ora 20.00 – „Toată lumea știe” – Todos lo saben – (regia Asghar Farhadi) – AP 12

15 februarie 2019

Ora 18.00 – „Oh, Ramona!” – PREMIERĂ – (regia Cristina Iacob) – AP 12

Ora 20.00 – „Balerina” – Girl – (regia Lukas Dhont) – Nerecomandat sub 15 ani

16 februarie 2019

Ora 14.00 – „Cum să-ți dresezi dragonul 3” – How to Train Your Dragon: The Hidden World  – 3D – (regia Dean DeBlois) – AG

17 februarie 2019

Ora 14.00 – „Mia și leul alb” – Mia and the White Lion – (regia Gilles de Maistre) – AG

 

„Cu drag, Van Gogh” – Loving Vincent  – AP 12

Regia: Hugh Welchman, Dorota Kobiela

Cu: Saoirse Ronan, Douglas Booth, Jerome Flynn, Helen McCrory, Robert Gulaczyk

Gen: animație, biografic, crimă, dramă

Durată: 94 minute

Vincent van Gogh a murit la vârsta de 37 de ani din cauza unei răni provocate prin impușcare. A lăsat în urmă peste 2.000 de tablouri. În memoria acestuia, regizoarea poloneză Dorota Kobiela împreună cu britanicul Hugh Welchman, au co-regizat primul film de lung-metraj realizat exclusiv din pictură ca tehnică de animație.

Filmul prezintă viața și moartea controversată a geniului Vincent van Gogh. „Cu drag, Vincent” era modul în care artistul își încheia cele peste 800 de scrisori trimise către fratele său, Theo. Lungmetrajul pornește de la ultima scrisoare neterminată și pune pe ecran existența pictorului printr-o tehnică modernă de animare a operelor sale.

După ce poștașul Joseph Roulin, prieten foarte bun de-al lui Vincent află că acesta a murit, îl trimite pe fiul său Armand la fratele lui Vincent pentru a-i înmâna personal ultima scrisoare ce s-a întors ca fiind nelivrata. Pe lângă livrarea scrisorii, Armand trebuie să afle de la Theo ce s-a întâmplat cu adevărat. Ajuns la Paris, Armand află că, la scurt timp după moartea artistului, l-a urmat și fratele său. Nu a reușit să găsească niciun răspuns și a ales să meargă în locul în care Vincent și-a dat ultima suflare, în Auvers, unde a discutat cu doctorul care îl trata pe artist, Dr. Gauchet.

Pelicula a primit în 2017 la Annecy International Film Festival și Ostend Film Festival, Premiul Publicului, iar la Shanghai International Film Festival, Premiul pentru cea mai bună animație 2017.

„Toată lumea știe” – Todos lo saben – AP 12

Regia: Asghar Farhadi

Cu: Penélope Cruz, Javier Bardem

Gen film: dramă

Durată: 132 minute

Filmul Todos lo Saben cu Javier Bardem şi Penélope Cruz, a deschis cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

Toata lumea știe îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz (Laura), Javier Bardem (Paco) și Ricardo Darín (Alejandro) și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia. Evenimente neașteptate transformă, însă, această revedere într-o criză care scoate la suprafață un trecut al familiei despre care nimeni nu vorbește.

 

„Oh, Ramona!” – AP 12

Regia: Cristina Jacob

Cu: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams

Gen film: comedie, romantic, dragoste

Durată: 109 minute

Oh, Ramona! urmărește transformarea lui Andrei (Bogdan Iancu) dintr-un adolescent într-un adult care-și trăiește candid și autoironic prima poveste de dragoste, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, intensă și nebunească, incapabil să facă o alegere.

„Un film despre noua generație de tineri români, dar europeni, globali, care trăiesc – la bine și la rău – după modele și stiluri de comportament vestice, indiferent unde s-ar afla. Viața lor, a celor din jurul nostru, este pe zi ce trece tot mai occidentală. Produsele pe care le consumăm (inclusiv cele culturale), mentalitățile și comportamentele, totul se transformă în contextul globalizării. Până și vocabularul, tot mai romglez, ne arată forța acestui fenomen. Pot fi de acord sau nu, însă trebuie să depun mărturie prin film despre epoca în care trăim”, spune regizoarea Cristina Jacob.

În film joacă Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de invitați speciali, cum ar fi Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell.

Regia este semnată de Cristina Jacob, realizatoarea popularelor comedii Selfie și Selfie 69.


„Balerina” – Girl – Nerecomandat sub 15 ani

Regia: Lukas Dhont

Cu: Victor Polster, Arieh Worthalter, Oliver Bodart

Gen film: dramă

Durată: 105 minute

Lara este o tânără de 15 ani cu o voință puternică și complet dedicată visului de a deveni balerină. Cu sprijinul tatălui ei, se aruncă într-o căutare a absolutului la o școală nouă. Frustrările de adolescent ale Larei și nerăbdarea ei sunt amplificate pe măsură ce realizează că trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului deoarece a fost născută băiat.

Balerina, debutul în lungmetraj al belgianului Lukas Dhont, a obținut în luna ianuarie o serie de nominalizări la unele dintre cele mai importante premii europene: Premiile César și Premiile Magritte. După debutul de anul trecut, de la Festivalul de la Cannes, filmul lui Dhont a devenit foarte apreciat de presa internațională.

BBC îi oferă cinci stele, adaugând că este „important și plin de umanitate”, „subtil, fără întorsături de situație șocante sau discursuri mărețe și cu un protagonist blând, interpretat magistral de Victor Polster”.

 

„Cum să-ți dresezi dragonul 3 – 3D”

Regia: Dean DeBlois

Cu: Jonah Hill, Cate Blanchett, Kristen Wiig, Jay Baruchel, Gerard Butler

Gen film: acțiune, animație, aventuri, comedie, familie

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=zPSLoCF1hj0

 

DreamWorks Animation prezintă o poveste despre maturizare, despre găsirea curajului de a înfrunta necunoscutul, și despre cum nimic nu te poate pregăti pentru momentul în care trebuie să renunți la cineva drag.

Ceea ce a început ca o prietenie neașteptată dintre un adolescent viking și un neînfricat dragon Furia Nopții a devenit  o aventură de-o viață.

Acum șef și conducător al Insulei Tontului, alături de Astrid, Sughiț a creat o utopie glorios de haotică pentru populația de dragoni. Apariția bruscă a Furiei Luminii coincide cu cea mai sumbră amenințare care a planat vreodată asupra orășelului lor, așa că Sughiț și Știrbul trebuie să părăsească singurul cămin pe care l-au cunoscut vreodată, și să pornească într-o călătorie spre o lume ascunsă despre care se știe că există doar în legende. Pe măsură ce li se dezvăluie adevăratul destin, dragonul și călărețul său vor lupta împreună, până la capătul Pământului, pentru a apăra tot ce a ajuns să le fie mai drag.

 

„Mia și leul alb” – Mia and the White Lion  – AG

Regia: Gilles de Maistre

Cu: Daniah De Villiers, Mélanie Laurent, Langley Kirkwood, Ryan Mac Lennan

Gen: aventuri, dramă, familie

Durată: 97 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=iO4BsJvEMLk

Când familia ei decide să plece din Londra, pentru a se muta în Africa, unde ar urma să se ocupe de o fermă de lei, Mia, o fată de 10 ani, își vede viața dată peste cap. Dar, când la fermă se naște un superb pui de leu alb care va primi numele de Charlie, soarele răsare din nou în calea Miei, care își regăsește fericirea și leagă cu splendidul pui de leu o prietenie extraordinar de strânsă.

Dar, când Charlie ajunge la trei ani, Mia are iarăși un șoc: tatăl ei ascundea de ea un secret. Disperată de gândul că Charlie s-ar putea afla în pericol, Mia se hotărăște să fugă împreună cu acesta. Cei doi prieteni pornesc, astfel, într-o incredibilă călătorie prin savana Africii de Sud în căutarea unui alt ținut, unde Charlie ar putea să trăiască liber.

 

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală, și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet film 3D: 15 lei (ochelarii incluși)

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;