Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener al Asociaţiei „ART-Meşteşugurile Prutului” Iaşi, organizează în perioada 24 februarie – 3 martie, în Piaţa Unirii, manifestarea cultural-interactivă „Mărțișor – simbol și tradiție”. Aflată la cea de-a IV-a ediţie, manifestarea reuneşte 30 meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale ţării, precum și din Republica Moldova, care vor fi prezenți la Iași pentru a promova mărțișorul, obicei și simbol tradițional inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO. “Timp de opt zile, publicul va regăsi în Piața Unirii mărțișoare tradiționale sau în spirit tradițional. Nu vor lipsi, nici de această dată, demonstrațiile practice, pentru că unul dintre principalele obiective ale acestei manifestări este transmiterea către tânăra generație a semnificației mărțișorului tradițional și a tehnicii confecționării acestuia”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc duminică, 24 februarie, ora 12.00, în Piața Unirii. Sub genericul „Dor de primăvară”, elevii de la Palatul Copiilor și Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” vor susține momente artistice dedicate celebrării sărbătorii populare Dragobete – simbol al dragostei la români.Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Complexul Muzeal Național „Moldova”, Muzeul Municipal, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (ASIM), Asociația „Dialog Pentru Dezvoltare”, Palatul Copiilor, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” şi Centrul de Informare Turistică.
Mărţişorul tradiţional, promovat de meșterii populari din România și Republica Moldova
Filed in: Cultură, Informațía zilei