Programul Ateneului din Iaşi în perioada 18-24 februarie

Programul Ateneului din Iași pentru perioada 18 – 24 februarie este unul plin de evenimente de calitate, unele la cererea publicului, precum „Take, Ianke și Cadîr”, în regia maestrului Ion Sapdaru sau spectacolul extraordinar „Sunt un orb” de Horațiu Mălăele, la care se adaugă piesele de teatru pentru copii și „Serile cu Lună Plină”, unul dintre evenimentele cu tradiție, cu intrarea liberă, realizat în colaborare cu unul dintre partenerii noștri, Clubul Lunaticilor. Biletele pot fi achiziționate de pe: www.ateneuiasi.rosau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30.

 

Programul Ateneului pentru perioada 18 – 24 februarie 2019

  • 19 februarie 2019 – „Seri cu Lună Plină”, organizat de Clubul Lunaticilor şi Ateneul din Iași

Ora 18.00, sala de Expoziție a Ateneului din Iași

Următoarea întâlnire a Clubului Lunaticilor va avea loc în după-amiaza zilei de 19 februarie 2019, ora 18.00, în sala de Expoziție a Ateneului din Iași și dacă condițiile meteo ne vor permite, vom urca pe terasa Ateneului pentru observații astronomice, atât cu ochiul liber, cât și cu ajutorul instrumentelor astronomice.

Clubul se întrunește în serile cu Lună plină, în incinta Ateneului din Iași și are ca principal obiectiv prezentarea în cadrul unor întâlniri informale a stadiului actual al cunoașterii din diverse domenii ale științei pentru dezvoltarea unei atitudini pozitivă față de valorile și realizările științei și tehnicii contemporane.

Participarea este gratuită!

  • 19 februarie 2019 – „Căsătorie în doi”, regia Andrei Ciobanu

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

 

Ana Hegyi și Andrei Ciobanu, cei doi protagoniști ai spectacolului  „Căsătorie în doi”, vă invită  să savurați o SuperExtraMegaComedie, Marți, 19 Februarie 2019, ora 19:00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Cuvântul regizorului:

 „O comedie despre doi oameni comuni şi banali, un el şi o ea, nici prea-prea, nici foarte-foarte, o parodie a mariajului tradiţional şi a vieţii în doi. El, un tânăr achizitor, care iubeşte literatura încă de când era mic adolescent, iar ea, o tânără casieriţă la alimentara din localitate, care a văzut fericirea doar în filme şi în satul natal. Cei doi se cunosc pe peronul gării, se plac şi… începe Căsătorie în…doi.”, Andrei Ciobanu, regizor.

  • 23 februarie 2019 – „După faptă și răsplată”, regia Ionuț Gînju

Ora 11.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

„După faptă și răsplată” este o incursiune în lumea magică a copilăriei personificată prin ochii animalelor.

Cuvântul regizorului:

„În sufletele copiilor povestea prinde viață și capătă sensuri noi. Poate doar copilăria ne ajută să accesam mai ușor inocența.

Vă invităm să pătrundem împreună în lumea plină de înțelepciune a fabulelor. Cele două personaje ne vor învăța, prin puterea exemplului să fim buni, harnici, modești, cinstiți, isteți și plini de veselie.

O fabulă de vei citi,

Ea sigur te va răsplăti:

Cu o morală înțeleaptă

Viața ți-o va face dreaptă!” (Ionuț Gînju, regizor)

Regia: Ionuț Gînju;

Distribuția: Arun Cotic și Ionuț Gînju;

  • 23 februarie 2019 – „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Ateneului din Iași va fi pus în scenă din nou!

Cuvântul regizorului:

„Pentru mine, <<Take, Ianke si Cadîr>>, este o provocare. Am evitat de câteva ori s-o pun în scenă din diverse motive. Ori cei care veneau cu propunerea nu mă convingeau, ori eu rătăceam în alte zone ale teatrului contemporan, etc. La teatrul Ateneului ieșean am găsit în sfârșit echipa.

Anul acesta, piesa împlinește venerabila vârstă de 87 de ani și se pare că e cea mai jucată piesă românească de la momentul scrierii. Nu cunosc un teatru în România sau Moldova unde această piesă să nu fi fost montată. În primul rând pentru că oferă actorilor partituri rar întâlnite dar și mesajul piesei este mereu actual.

O simplă poveste a trei negustori mărunți, de diferite etnii care se confruntă la un moment dat cu o serie de dileme: dragostea copiilor sau oprobriul ,,mahalalei”, a cutumelor strămoșești și bariera religioasă. Personajele piesei parcurg un drum anevoios spre un final fericit în care soluția e una singură – dragostea.

Există în piesă un schimb de replici care m-a determinat să fac acest spectacol:

Ianke: Dar ce faceți din copil? Un evreu, un creștin?

Ana: Un om, papa! Mai departe să nu ne gândim! ”

(Ion Sapdaru, ianuarie 2019)

Distribuție:

Take – Dumitru Florescu

Ianke – Codrin Dănilă

Cadîr – Daniel Onoae

Ana – Alexandra Macovei

Ionel – Gelu Ciobotaru

Safta – Alexandra Paftală

Ilie – Sorin Cimbru

Regie și coloană sonoră: Ion Sapdaru

Decor: Cătălin Târziu

Costume: Alina Dincă Pușcașu

Asistent regie: Francisc Bucur

Video: Alexandru Amargheoalei

Sinopsis comedia ,,Take, lanke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru

Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este român, lanke, evreul și turcul Cadîr. Fiecare dintre ei ține câte o prăvălie modestă în una dintre mahalalele de la periferia orășelului, acoperind micile nevoi ale locuitorilor, români sau evrei. Viața celor trei se desfășoară lent, fără evenimente majore, într-un soi de plăcută toropeală, este statornicită pe o prietenie îndelung verificată și reconfirmată în fiecare zi. Casele le sunt identice, Take și lanke vând cam aceleași produse, își „împrumută” unul altuia clienți pentru a nu se concura și a nu câștiga unul în defavoarea celuilalt. Cadîr are o prăvălie cu coloniale de care nu vând ceilalți doi. Take și lanke iau masa pe terasele din spatele caselor lor, aproape lipite, mâncând fiecare din mâncarea lui „ovreiască” sau „românească”, dar neezitând să-i ofere și celuilalt din bucatele sale.

Cu toate acestea, pentru a respecta cutuma, lanke declară: „Ovreiu să mănânce la masa lui ovreiască și creștinul la masa lui creștinească”.

Echilibrul acesta perfect este brusc amenințat de venirea Anei (fiica lui lanke) și a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la București, la Academia Comercială. Nu atât sosirea lor complică lucrurile, cât hotărârea acestora de a se căsători. Șocul este resimțit de Take și de lanke care, deși își iubesc copiii și se străduiesc pentru „fericirea” lor, trebuie să lupte mai întâi cu ei înșiși și apoi cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la legea strămoșească. Lui Take îi este frică de „bocluc”, iar lui lanke de falimentul afacerii sale în situația în care evreii ar mai înceta să târguiască de la Ianke, iar românii de la Take. În inima lor de părinți iubitori, amândoi ar accepta căsătoria, dacă nu s-ar teme de reacția „comunității” și de ,,gura lumii’’.

Amândoi acceptă în cele din urmă soluția salvatoare avansată de Cadîr: cei doi tineri să fugă.

„Cadîr bine gândit”, zice turcul, „și scăpare bun găsit. Voi trebui copii lăsăm fugim departe voi ei fugit sus ia tren voi nimic, știut. La lume spus voie nu dat și copii singur, fără voie plecat”. Toate neliniștile și spaimele lui Ianke și Take, tot zbuciumul lor sufletesc primesc în cele din urmă o rezolvare.

Cadîr se folosește de tot felul de șiretlicuri pentru a-i ajuta pe cei doi tineri (îi ascunde și adăpostește în casa sa, le face rost de capital pentru a porni o afacere prosperă în asociere cu el – banii fiind luați de la Take și Ianke, le oferă cu generozitate toată bruma de bani, două mii de lei, economisită de-a lungul unei vieți. Noua prăvălie pe care o vor deschide „în asociație” se va numi „La Europa” pentru că „acolo și turca și ovrei și creștin estem”.

Mesajul este apăsat exprimat în final de Ana, spre a spulbera definitiv ezitările lui Ianke: „Dar ce faceți din copil”? se interesează Ianke: „Un om, papa, vine prompt raspunsul”.

,,Take, Ianke și Cadîr’’ rămâne o operă semnificativă din două perspective: a scrisului lui Victor Ion Popa și a literaturii dramatice românești din perioada interbelică.

  • 24 februarie 2019 – „Cenușăreasa”, regia Toma Hogea

Ora 11.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Vă așteptăm, Duminică, 24 februarie 2019, ora 11:00, la spectacolul de teatru pentru copii „Cenușăreasa”, regia Toma Hogea, în Sala Mare de Spectacole ,,Radu Beligan”.

„Cenușăreasa” este un spectacol pentru toate vârstele, pornind de la adaptarea scenică, care respectă întru totul povestea clasică dar, transpusă scenic într-o viziune regizorală/scenografică modernă.

Orice spectacol presupune o nouă provocare pentru fiece artist, este momentul de întânire/descoperire a actorilor cu personajele noi, care însuflețite cu har si plăcerea jocului, oferă lumină, bucurie si zâmbete pe chipul fiecărui spectator.

Cuvântul regizorului:

„Titlul piesei ne dezvăluie, deja, atmosfera spectacolului dar, totodată, invită publicul, de toate vârstele, de-a fi părtași la seara de bal, unde surprizele vor face tot deliciul.

O muzică de foarte bună calitate, cu umor, cu momente lirice, semnată de compozitorul Tibor Cári , va întregi atmosfera și va crea aura necesară, specifică unei seri de bal. Un spectacol colorat, cu un decor original și rafinat, semnat de scenografa Axenti Marfa,cu costume deosebit de inventive, cu stil, purtând semnătura scenografei Alina Dincă Pușcașu, completează/ aprofundează gândul regizoral, de a aduce la rampă un spectacol inventiv și modern.

Balul, nu ar fi posibil fără participarea actorilor, o trupă profesionistă, dezinvoltă, cu posibilități multiple de exprimare scenică, cu talent și, nu în ultimul rând, plăcerea și bucuria absolută a jocului…!

ATENEUL din IAȘI, invită pe toți cei care vor să participe la balul Cenușăresei, la o poveste cu totul și cu totul magică…” (Toma Hogea, regizor)

Distribuție:

Cenușăreasa – Alexandra Macovei

Zâna – Erica Moldovan

Majordomul – Daniel Onoae

Regele – Codrin Dănilă

Prințul – Dumitru Florescu

Mama vitregă – Alexandra Paftală

Sora vitregă – Ana Hegyi

Sora vitregă – Cezara Fantu

Tunarul – Daniel Popa/Vlad Baba

  • 24 februarie 2019 – „Sunt un orb!” de Horațiu Mălăele

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Duminică, 24 Februarie 2019, ora 19:00, Ateneul din Iași vă invită la spectacolul extraordinar „Sunt un orb” susținut de Horațiu Mălăele!

Farseur din vocație, cu șarm, inteligență și umor, Horațiu Mălăele va face o noua demonstrație de virtuozitate într-o ediție specială a spectacolului „Sunt un orb”, varianta cu multe “lovituri de teatru”, așa cum trebuie să fie un bun show de improvizație.

Horațiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta. Pentru această variantă a spectacolului “Sunt un Orb”, maestrul trasului pe sfoară, al ironiei și al hazului ascuțit își ia ca aliat fie umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, fie înțelesurile subtile ale lui Marin Sorescu sau vibrațiile delicate ale boemului Nichita. Acestea sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în cursul căruia poeti atât de diferiți ca stil sau gândire, vor fi deslușiți, cu naturalețe și în cheie proprie, de geniul comic Horațiu Mălăele.

Convins ca râsul va mântui, spectacolul “sunt un orb” cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar și proză scurtă. “Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră“, spune Horațiu Mălălele.

Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, pline de umor, cele care fac, de obicei, deliciul reprezentațiilor sale. Artistul își provoacă spectatorii cu umor și sinceritate într-un recital de neegalat, cu avertismentul: „pericol de râs în hohote“.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;