5:32 pm - Wednesday November 25, 1029

USLIP Iaşi susţine iniţiativa FSLI privind adoptarea legii de protecţie a cadrelor didactice

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi susține inițiativa Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) privind urgentarea aprobării de către Senatul României a proiectului de lege care vizează măsurile de protecție a personalului didactic. “Legea pe care ne-o dorim nu este gȃndită pentru a fi îndreptată împotriva cuiva, ci are rolul de a oferi protecție profesorilor supuși uneori la violențe verbale sau chiar fizice”, afirmă reprezentanţii USLIP Iaşi, într-un comunicat de presă, care subliniază că la ora actuală există un dezechilibru evident în ceea ce privește drepturile și obligațiile cadrelor didactice în raport cu toți actorii din societate care sunt implicați în actul educațional. “Nu susținem ideea identificării unor ,,vinovați”, așa cum se încearcă prin promovarea în mediul online de către Consiliul Național al Elevilor a chestionarului intitulat ,,Cine sunt vinovații?”, ca o replică la inițiativa FSLI.     Raportul dintre profesori pe de o parte, elevi, părinți și societate pe de altă parte, se bazează pe respect reciproc, ceea ce în linii generale se și întȃmplă. Derapajele care pot apărea uneori, venite din partea oricărui subiect din cei menționați, nu trebuie generalizate la toată categoria din care provine”, susţin reprezentanţii USLIP Iaşi, care reamintesc faptul că Decizia nr. 8/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) stabilește sancțiuni grave în zona penală pentru profesori, în momentul încălcării unor legi, sancțiuni similare cu cele ale funcționarilor publici. “Pe principiul per a contrario, logic ar fi să stabilim în aceeași sferă (penală) și drepturile pe care cadrele didactice le au în momentul cȃnd sunt agresate verbal sau fizic”, afirmă reprezentanţii uniunii, care adaugă că la nivelul percepției colective în rȃndul profesorilor există o nemulțumire majoră, legată de lipsa unor mijloace de protecție legală în calea unor posibile violențe. “Prin urmare, USLIP Iaşi consideră că inițiativa susținută de FSLI este una fundamentată și legitimă, prin care se încearcă restabilirea ,,echilibrului” dintre angajații din învățămȃntul preuniversitar și societate”, se arată în încheierea comunicatului de presă.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;