Municipalitatea doreşte construirea în cartierul Cicoarei a unui centru multifuncţional destinat persoanelor aflate în dificultate, ca parte integrantă a strategiei de integrare şi regenerare urbană şi socială a zonei. După cum a declarat primarul Mihai Chirica miercuri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu, centrul multifuncţional, cu o suprafaţă de 1.900 de metri pătraţi, ar urma să fie construit cu fonduri europene nerambursabile. “Deja peisajul de acolo a început să se schimbe odată cu începerea lucrărilor la podul peste râul Bahlui şi amenajarea canalului de colectare şi evacuare a apelor pluvial. Vor urma, la primăvară, alte lucrări, astfel încât în cel mai scurt timp, zona să arate cu totul altfel”, a spus primarul. Strategia de integrare şi regenerare urbană şi socială a cartierului Cicoarei, elaborată de autorităţile locale, prevede, pe lângă inventarierea persoanelor care locuiesc în zona respectivă şi cartografierea imobilelor ridicate în ultimii ani în acest perimetru. Potrivit ultimului recensământ, în cartierul Cicoarei locuiesc 840 de persoane, majoritatea acestora fiind fără venituri stabile. Cei mai mulţi dintre locuitorii din zonă nu au cărţi de identitate, aceştia ridicându-şi locuințe improvizate, fără aviz de construcție din partea municipalității. Cartierul nu beneficiază de apă curentă, energie electrică şi gaz metan. Rata abandonului şcolar este de aproape sută la sută, în timp ce procentul îmbolnăvirilor cu virusul A al hepatitei este cel mai ridicat din oraş.
Centru multifuncţional destinat personelor aflate în dificultate din zona Cicoarei
Filed in: Administrație, Informațía zilei