Prezenţă foarte bună a elevilor ieşeni la prima probă scrisă a simulării examenului de Bacalaureat

Prezenţa elevilor ieşeni la prima probă a simulării examenului de Bacalureat, respectiv proba scrisă la Limba şi literatura română, desfăşurată luni, 18 martie, a fost una foarte bună, informează conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Astfel, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii instituţiei, prezenţa candidaţilor a fost de 95,40% (5.209 elevi) la clasa a XI-a şi, respectiv, de 96,17% (5.355 elevi) la clasa a XII-a. La nivel naţional, la simularea examenului de Bacalaureat, care a început luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română, sunt aşteptaţi să participe aproximativ 300.000 de elevi. Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată. Simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat este organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în perioada 18 – 21 martie. După proba la Limba şi literatura română, simularea examenului de Bacalaureat va continua marți, 19 martie, cu testul la limba maternă, pentru elevii aparţinând  minorităţilor naţionale, miercuri, 20 martie, cu proba la disciplina matematică sau istorie, în funcţie de profil, şi se va încheia joi, 21 martie, cu proba la alegere, la care participă doar elevii din clasa a XII-a. Rezultatele simulării vor fi date publicităţii pe 29 martie. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. Notele obținute nu sunt trecute în catalog decât dacă elevii doresc acest lucru și fac în acest sens o cerere scrisă. În acest an, înscrierile pentru examenului de Bacalaureat vor avea loc în perioada 27 – 31 mai 2019. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 va începe la 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Proba va continua în data de 4 iunie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie). În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 12 – 13 iunie se vor evalua competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie. Prima probă scrisă – Limba şi literatura română – Ea) – va avea loc pe 1 iulie. Proba la Limba şi literatura maternă – Eb)- este programată pe 2 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului pe 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – se va desfăşura pe 4 iulie. Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12.00) şi va fi urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00). Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finaleeste prevăzută pentru data de 13 iulie. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 are următorul calendar: 15 – 19 iulie – înscrierea candidaţilor;  26 iulie – înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe;
21 august – limba şi literatura română – proba Ea) – proba scrisă;
22 august – limba şi literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă;
23 august – proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă;
26 august – proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă. Pe 27 şi 28 august va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, pe 29 august evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, 30 august şi 2 septembrie – evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar pe 2 – 3 septembrie evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională – proba C. Pe 3 septembrie va avea loc afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 – 16,00). Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor la cea de-a doua sesiune de bacalaureat 2019, vor fi afişate pe 7 septembrie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;