Termenul de plată al principalelor taxe și impozite locale a fost prelungit până la 1 aprilie

Având în vedere faptul că data de 31 martie este zi nelucrătoare, Primăria Municipiului Iași anunță contribuabilii persoanele fizice și juridice că scadența termenului de plată pentru principalele impozite și taxe locale se prelungește până pe data 1 aprilie 2019, inclusiv. Contribuabilii care efectuează plata integrală a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren și impozitului asupra mijloacelor de transport pe anul 2019 până pe 1 aprilie 2019 inclusiv, beneficiază de bonificație de 5%. „Neplata până la scadență a impozitelor și taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv și obligă organul fiscal la declanșarea executării silite, urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.), așa cum prevede legislația fiscală”, precizează reprezentanţii municipalităţii. Persoanele fizice și persoanele juridice care figurează în evidența fiscală cu clădiri nerezidențiale nereevaluate în ultimii 5 ani, respectiv 3 ani, anteriori anului fiscal de referință (anul 2019), au obligația să depună declarațiile fiscale și rapoartele de evaluare până la 31 martie 2019, termen care se prelungește până pe 1 aprilie 2019, inclusiv. Neconformarea la obligație așa cum a fost arătată mai sus, obligă organul fiscal să procedeze la determinarea impozitului pe cladiri prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile, calculate conform legii pentru persoanele fizice, și o cotă de 5% asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare pentru persoanele juridice.  În cazul conformării la obligația de depunere a declarațiilor fiscale însoțite de rapoartele de evaluare, impozitul pe clădiri se determină prin aplicarea unei cote de 0,2%  asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare pentru persoane fizice și a unei cote de 0,95%  aplicată asupra valorii impozabile stabilită în raportul de evaluare pentru persoane juridice. Plata impozitelor se poate efectua în numerar sau cu cardul la sediul Direcției Generale de Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Iași şi la centrele de cartier,  electronic, fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online (ghiseul.ro), fie de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi (meniul Taxe Online) şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580.  Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi vizualizate accesând adresa: http://www.primaria-iasi.ro/portal-primaria-municipiului-iasi/documente-economice/7992/acte-de-interes-public. Programul de lucru al organului fiscal este zilnic între orele 8.30 – 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este în intervalul orar  8.30 – 18.30.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;