În perioada 1-24 martie 2019, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” din Iași desfășoară proiectul Apa – Sufletul Pământului, în parteneriat cu S.C. APAVITAL Iași.
Prilejuit de faptul că în luna martie se sărbătorește, în ziua de 21 martie, Ziua Mondială a Pădurii și în ziua de 22 martie Ziua Mondială a Apei, proiectul și-a propus conștientizarea elevilor cu privire la importanța apei în existența noastră zilnică și sensibilizarea acestora în vederea păstrării și protejării calității apei.
Activitățile proiectului s-au adresat tuturor elevilor școlii, atât din ciclul primar, cât și din cel gimnazial, precum și profesorilor, dar și părinților. Elevii au organizat dezbateri pe tema importanței apei în viața noastră și în natură, împreună cu specialiști din cadrul S.C. APAVITAL Iași. Ei au realizat de asemenea prezentări despre importanța apei pentru un mediu sănătos și despre măsurile de prevenire a poluării apelor, valorificând experiența de viață, dar și cunoștințele acumulate la orele de Matematică și Explorarea mediului, Științe ale naturii, Geografie, Educație civică sau Dezvoltare personală. De asemenea, au confecționat postere și colaje care fac obiectul unei bogate expoziții vizibile în holul școlii, expoziție menită să atragă atenția asupra problemelor legate de apă cu care se confruntă omenirea, asupra faptului că apa este esența vieții pe Pământ. Școlarii mai mici au organizat concursuri de ghicitori, proverbe, zicători, au cântat și au desenat sub genericul Apa văzută prin ochii copiilor. Împreună, ca adevărați cetățeni ai Terrei, teodorenii au încercat să aducă în atenție datoria pe care o avem față de cea care este sursa vieții pe Pământ – APA.