Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 4 – 12 aprilie, la Palatul Culturii, expoziția de pictură și grafică „Lumea mea”, semnată de Constantin Tofan. Cu această ocazie, pe simezele muzeului din Iași vor fi etalate 80 de lucrări de pictură și grafică din ultima perioada de creație a artistului. Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Petru Bejan, în cadrul vernisajului ce va avea loc joi, 4 aprilie, de la ora 18.00, la Palatul Culturii. Curator, Valentina Druțu, șef Muzeul de Artă. Pictor, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Constantin Tofan a avut numeroase premii și expoziții personale în țară, dar și în străinătate (Franţa, Germania, Canada, SUA, Belgia, Spania, Italia), lucrările sale regăsindu-se în colecțiile mai multor muzee naționale, precum și în colecţii private din țară și străinătate. Născut în comuna Gârceni, judeţul Vaslui, pe 14 aprilie 1952, Constantin Tofan a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”- Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi (1994). Din 1990, este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Expoziție de pictură și artă semnată Constantin Tofan, la Palatul Culturii
Filed in: Cultură, Informațía zilei