Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat astăzi cu unanimitate de voturi punerea la dispoziţie a mai multor amplasamente pentru realizarea de parcări publice subterane şi/sau supraterane etape în municipiu, în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru Polul de Creştere Iaşi. Amplasamentele vizate de autorităţile locale sunt un teren cu o suprafaţă de 2.475 de metri pătraţi, aflat pe str. Muşatini, în apropierea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 21, respectiv esplanada din Piaţa Naţiunii şi terenul aferent, în suprafaţă de 5.279 de metri pătraţi. Principalul motiv pentru care municipalitatea doreşte să construiască aceste parcări îl reprezintă traficul auto sufocant, mai ales la orele de vârf, din oraş. Potrivit notei de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre, parcarea de pe strada Muşatini va fi una supraterană, urmând a funcţiona în regim de parcare rezidenţială, în timp ce parcarea din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” se doreşte a fi una subterană, fiind destinată atât studenţilor, cât şi cadrelor didactice şi nedidactice ale acestei instituţii de învăţământ. „Prin construirea parcării din zona UMF s-ar descongestiona traficul de pe străzile centrale ale oraşului, iar întreaga zonă ce cuprinde obiective care presupun o circulaţie foarte intensă (Universitatea de Medicină şi Farmacie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, Muzeul de Istorie Naturală) ar putea fi valorificată din punct de vedere urbanistic şi arhitectural, conferindu-i-se un grad sporit de atractivitate”, a declarat primarul Mihai Chirica. Parcările vor fi realizate prin atragerea de fonduri private, prin concesiune publică, realizată prin licitaţie publică. Obiectul concesiunii îl va constitui transmiterea dreptului şi a obligaţiei de proiectare, execuţie şi exploatare a parcărilor în schimbul unei redevenţe anuale. În vederea promovării infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant, parcările vor fi prevăzute cu staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug – in. De altfel, un procent de 10% din numărul locurilor de parcare va fi rezervat acestor tipuri de autovehicule. Lista cu cele două amplasamente urmează să fie completată pe măsura identificării de noi terenuri libere în municipiu, a precizat primarul Mihai Chirica. Tot în cadrul şedinţei de astăzi, aleşii locali au aprobat încheierea unui protocol de colaborare în baza căruia Municipiul Iaşi şi Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” pun la dispoziţia comunei Ciurea şi a Şcolii Gimnaziale nr. 1 Lunca Cetăţuii spaţii de învăţământ pentru desfăşurarea în continuare a activităţilor didactice pentru elevii şi profesorii din Lunca Cetăţuii. Reamintim că în louna ianuarie, clădirea Şcolii Gimnaziale nr. 1 din Lunca Cetăţuii a luat foc în urma unui incendiu, motiv pentru care toţi cei 580 de elevi din ciclul gimnazial au fost nevoiţi să-și desfăşoare activitatea la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din municipiul Iaşi. Printre celelalte proiecte de hotărâre aprobate de consilieri s-au mai numărat cele privind schimbarea denumirii „Ateneul Tătăraşi” în „Ateneul Naţional din Iaşi”, precum şi acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi preotului Dan Dmaschin.
Consilierii locali au dat „undă verde” construirii de parcări supra şi subterane în oraş
Filed in: Administrație, Informațía zilei