Cu ocazia Sărbătorilor pascale, municipalitatea ieșeană va acorda, pentru al XV-lea an consecutiv, ajutoare sub formă de carnete cu tichete sociale valorice. Prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS), acestea vor fi distribuite pensionarilor cu pensii de până la 800 de lei inclusiv (pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală), respectiv un număr de 10.717 beneficiari, precum și veteranilor de război, în număr de 150 de persoane. Distribuirea carnetelor cu tichete sociale va începe pe 15 aprilie și se va finaliza pe 15 iulie. Programul de distribuire este de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 15.30. Valoarea unui carnet cu tichete sociale valorice este de 70 lei (șapte tichete a 10 lei fiecare). Ajutoarele de urgenţă pentru veteranii de război vor fi distribuite de inspectorii Direcţiei de Asistenţă Socială, la domiciliul acestora.
Condiţii de acordare a tichetelor sociale valorice sunt următoarele:
- Cerere de solicitare cu semnătura beneficiarului;
- Domiciliul sau reşedinţa pe raza Municipiul Iaşi;
- Cupon de pensie, buletin sau carte de identitate în original şi copie.
Locurile de distribuire a tichetelor:
- Căminul de Pensionari „Sf. Cuv. Parascheva”, str. Codrescu nr. 6, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona Copou;
- Cantina de Ajutor Social, str. Sf. Andrei nr. 70, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona Centru;
- Direcţia de Asistenţă Socială, șos. Naţională nr. 43, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona Podu Roș;
- Centrul de Cartier Nicolina, str. Petre Ţuţea nr. 2, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona Nicolina I şi II;
- Centrul de Cartier Păcurari, şos. Păcurari nr. 34, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierul / zona Păcurari;
- Centrul de Cartier Tătăraşi, str. Vasile Lupu nr. 82, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele / zonele Tătăraşi şi Metalurgie;
- Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1A, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele / zonele Alexandru cel Bun – Mircea cel Bătrân – Galata – Dacia;
- Centrul de Cartier Frumoasa, bd. Poitiers nr. 20 – 22, pentru beneficiarii cu domiciliul în cartierele / zonele Bucium şi Frumoasa.