5:32 pm - Wednesday November 24, 5075

O firmă din Capitală va curăţa şi vopsi stâlpii metalici din oraş

Primăria Municipiului Iași a încheiat un nou contract pentru lucrările de curăţire şi vopsire a stâlpilor metalici din oraș. Este vorba de 600 de stâlpi (320 mari și 280 mici), lucrările fiind executate de SC Acoperișul Meu Perfect SRL București, contra unei sume de 294.753 de lei, inclusiv TVA, în cel mult un an, informează Biroul de presă al Primăriei. În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, desfăşurată în perioada 18 martie – 1 aprilie, firma câştigătoare în urma licitaţiei a făcut deja lucrări pe Şos. Nicolina, între str. Răzoare și intersecția cu Al. Tudor Neculai, la un număr de 62 de stâlpi, din care 19 curățați, grunduiți și vopsiți, șase curățați și grunduiți, iar 37 curățați și parțial vopsiți (până la înălțimea de 2,5 metri). Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în cea de-a doua jumătate a anului trecut, SC Flash Lighting Services SA a făcut lucrări de curăţire şi vopsire a unui număr de 560 de stâlpi metalici aflaţi pe raza oraşului, în baza unui contract în valoare de 190.400 de lei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;