Programul artistic al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iași și evenimentele pe care această instituţie de cultură le organizează, au traversat de mult granițele României prin turnee, participări la festivaluri, invitați de marcă și ecouri în presa de specialitate. Anul trecut, s-a scris despre instituția ieșeană în Austria, Italia, Belgia și Bulgaria, mai ales cu referire la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr – FITPTI (ediția a XI-a, care s-a desfăşurat în perioada 4-11 octombrie 2018). Etichetat ca “festival remarcabil” de experții internaționali ai Asociației Europene a Festivalurilor cu sediul la Bruxelles, FITPTI este o manifestare care leagă de mai bine de un deceniu Iașul teatral de teatrul lumii, fiind cea mai longevivă reuniune de gen a urbei. În “Aurora Magazin” (Viena, Austria), sub semnătura Irinei Wolf, a apărut un articol care analizează câteva dintre filele programului de festival. Autoarea a scris că “Oltița Cîntec, critic de teatru și curator al celei de-a XI-a ediții a FITPTI, a atras audiența cu opere de artă extraordinare. Sub motto-ul «Altfel», și-au demonstrat aptitudinile peste patru sute de artiști din douăzeci de țări, în mai mult de 20 de locații diferite”. În paginile publicației belgiene “La lettre”(nr 52/2018), la secțiunea “Événement”, este menționată expoziția din Belgia “Espace Cyclophones, instalații sonore interactive”. „Acest proiect a propus publicului român un ansamblu inedit și heteroclit de biciclete, căzi, țevi, stetoscoape și chiuvete, în care sonorități stranii rezonează și care invită spectatorul să și le însușească” – scrie „La lettre”. Expoziția a fost prezentată pentru prima oară în România, numai la Iași, fiind una dintre exclusivitățile naționale propuse de FITPTI. Criticul de teatru Aglika Stepanova a scris pentru revista online Kultura.bg din Sofia (Bulgaria) un amplu studiu din care spicuim: “În octombrie, Iașul se află sub asediu cultural. (…) Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr a durat opt zile și, ca de obicei, întregul oraș a fost invadat de evenimente. Pe lângă programul bogat cu spectacole din Vietnam, Hong Kong, Argentina, Polonia etc., festivalul a atras atenția asupra dramaturgiei contemporane românești. Spectacolele după piesele lui George Cocoș (« School feat. Cool », Teatrul Tineretului, Piatra Neamț) și Alexandrei Badea (« Perfect compus » Teatrul Național Sibiu) ne au impresional prin talent și maturitate.” La câteva dintre exclusivitățile naționale din festival se referă și un articol din revista de cultură teatrală “Hystrio” (Italia, nr 1/2019), catalogând Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iași ca “unul dintre cele mai importante în acest domeniu”, afirmă Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”.
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, de la Iaşi, elogiat în presa străină
Filed in: Cultură, Informațía zilei