Poveștile fascinante a 34 de femei poloneze și românce, care au avut curajul de a schimba propria țară, Europa și lumea, sunt reunite într-o expoziție care va fi prezentată la Iași, în perioada 11 aprilie – 12 mai 2019, de către Institutul Polonez din București, având ca partener Complexul Muzeal Național „Moldova” Iaşi.
Protagonistele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea” sunt femei care au excelat în diverse domenii, unele dintre ele dedicându-și viața luptei împotriva comunismului și fiind reprimate de regim. În anul 2019, sărbătorim 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, așadar, soarta lor merită în mod deosebit amintită. Expoziția se înscrie și în contextul sărbătoririi centenarului înființării relațiilor diplomatice între Polonia si România.
Cele 17 poloneze și 17 românce ale căror istorii sunt prezentate în cadrul expoziției sunt personalități mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg, nelipsind cele care, în ambele țări, reprezintă simboluri incontestabile ale succesului.
Un astfel de personaj este românca Elisabeta Rizea, care ani la rând s-a luptat cu regimul ca membru al mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Curajoasa țărancă a rămas credincioasă convingerilor sale, în ciuda faptului că a fost închisă, torturată și i-a fost confiscată gospodăria.
Printre eroinele poloneze ale expoziției care au luptat împotriva regimului comunist a fost Elżbieta Zawacka, o femeie soldat extraordinară, care a efectuat misiuni speciale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai târziu închisă de comuniști pentru mulți ani, devenind după 1989 una dintre primele două femei din Armata Poloneză care au fost avansate la gradul de general.
Eroinele expoziției „Poloneze și românce care au schimbat lumea”:
Românce:
· Viorica Agarici · Virginia Maria Andreescu-Haret · Ana Aslan · Maria Bălan · Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu · Smaranda Brăescu · Elena Caragiani-Stoienescu · Nadia Comăneci · Maria Cutarida Crătunescu · Cecilia Cuțescu-Storck · Smaranda Gheorghiu · Elena Ghica · Aurora Gruescu · Sofia Ionescu-Ogrezeanu · Elisabeta Rizea · Lucia Sturdza Bulandra · Elisa Leonida Zamfirescu
|
Poloneze:
· Cezaria Baudouin de Courtenay-Ehrenkreutz-Jędrzejewiczowa · Krystyna Chojnowska-Liskiewicz · Halina Konopacka · Karolina Lanckorońska · Janina Lewandowska · Pola Negri · Regina Salomea Pilsztyn · Helena Rubinstein · Wanda Rutkiewicz · Irena Sendlerowa · Krystyna Skarbek · Maria Skłodowska-Curie · Zofia Stryjeńska · Wanda Telakowska · Helena Wiewiórska · Elżbieta Zawacka · Narcyza Żmichowska
|
Expoziția va fi etalată în aer liber, pe gardul Muzeului Unirii, Strada Lăpuşneanu nr. 14, și va rămâne deschisă publicului în perioada 11 aprilie – 12 mai 2019.