Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iaşi în parteneriat cu SC Ludor Engineering SRL organizează miercuri, 10 aprilie 2019, ora 10.00, în Iaşi, sala ”Eminescu” a Grand Hotel Traian, evenimentul de multiplicare dedicat proiectului Dronele. Învățare experiențială și noi achiziții în formarea profesională, finanțat de Comisia Europeană în cadrul Programului ERASMUS+, Proiecte de parteneriat strategic în domeniul formării profesionale (VET) pentru susţinerea inovării. Produsele intelectuale ale proiectului au fost create de membrii echipelor de proiect din instituţiile partenere.
Proiectul Erasmus+ KA2 D.E.L.T.A, nr. 2016-1-IT01-KA202-005374 este coordonat de organizația CISITA Parma (Italia). Printre partenerii educaționali se regăsesc o singură școală din România – Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, 3 școli din Italia – IISS “A. Berenini“, IISS “C.E. Gadda“, IIS “A. Ferrari“, o școală din Spania – CPIFP „Corona de Aragón” și Universitatea din Porto (Portugalia). Parteneriatul din mediul de afaceri este reprezentat de firme cu expertiză în inginerie și tehnologia dronelor, Ludor Engineering (România), AeroDron (Italia) și AITIIP (Spania). Școlile au fost mentorate de firme în realizarea aplicațiilor didactice care utilizează tehnologia dronelor.
Agenda evenimentului cuprinde prezentarea produselor intelectuale ale proiectului, de către membrii echipei de proiect din cele 2 instituții partenere din Iași:
- IO1, Programa la inginerie – Doru Cantemir
- IO2, Programa la TIC – prof. Liliana Vîrgă (LIIS)
- IO3, Programa la electronică – prof. dr. Marius Smirnov (LIIS)
- IO4, Programa la matematică – prof. Liliana Vîrgă și prof. dr. Marius Smirnov (LIIS)
- IO5, Programa la științe – Doru Cantemir
- Dezvoltarea competențelor solicitate de piața muncii prin activități transdisciplinare de învățare – dr. Adina Romanescu – director adjunct, Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași
Prin proiectul DELTA s-au dezvoltat programe didactice care se folosesc de tehnologia dronelor în vederea stimulării interesului elevilor pentru disciplinele STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). De asemenea, școlile, în colaborare cu firmele partenere, au construit drone complet echipate și gata de zbor.
Proiectul va contribui la îmbunătățirea abilităților STEM în rândul elevilor, concomitent cu creșterea alfabetizării matematico-științifice, precum și la dezvoltarea abilităților tehnice și profesionale, sporind astfel oportunitățile de angajare ale absolvenților.