Încă un pas înainte pentru implementarea proiectului Spitalului Regional de Urgență de la Iași

Reprezentanții Ministerului Sănătății au informat astăzi conducerea Primăriei Municipiului Iași că proiectul Spitalului Regional de Urgență (SRU) de la Iași a fost votat favorabil de toți membrii Consiliului interministerial pentru cele trei spitale de urgență (Iași, Cluj și Craiova). După redactarea avizului, Ministerul Sănătății va demara procedura de aprobare a indicatorilor tehnico – economici prin Hotărâre de Guvern. Studiul de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgență de la Iași a fost finalizat și prezentat pe 26 februarie, la sediul Băncii Europene de Investiții (BEI) din București, într-o ședință la care a participat și primarul Mihai Chirica, în prezența reprezentanților Ministerului Sănătății, BEI, JASPERS și consultanților contractați. În cadrul întâlnirii de la București, principalele probleme dezbătute au făcut referire la stadiul studiilor de fezabilitate pentru cele trei spitale, cel al Spitalului Regional de Urgență de la Iași fiind cel mai avansat. Totodată, s-a analizat modalitatea de finanțare a construcției acestora, respectiv prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa Prioritară 14 – „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență”. Etapizarea finanțării prevede ca proiectele tehnice și studiile de fezabilitate să fie finanțate în actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene, iar în următorul, 2021 – 2027, să fie alocate fonduri pentru construcție. Conform studiului de fezabilitate, Spitalul Regional de Urgență de la Iași va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică. De asemenea, unitatea medicală va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă, urmând a fi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie. Valoarea proiectului este estimată la 460 de milioane de euro, din care 361 milioane construcția, iar 99 milioane dotările medicale. Municipalitatea ieșeană ar putea investi circa 34 de milioane de euro în asigurarea infrastructurii de circulaţie către Spitalul Regional de Urgență, existând posibilitatea ca finanțarea să fie făcută și cu fonduri nerambursabile.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;