Parcul Palas este pregătit pentru a le oferi ieșenilor spectacolul primăverii. Noi plante bucură privirile vizitatorilor, iar arborii și arbuștii înfloriți se întrec în a capta atenția celor veniți să se relaxeze pe gazon, în plimbare sau la terase.
Grădina din ansamblul urbanistic Palas este destinația preferată de recreere a multor ieșeni și nu numai, care aleg să-și petreacă timpul liber, de după munca la birou sau din week-end, în superbul cadru natural. În această perioadă, priveliștea este și mai plăcută, pentru că zilele cu soare au trezit la viață vegetația, oferind un adevărat spectacol vizual. Magnoliile albe, roz și violet, cireșii japonezi, prunii roșii, azaleele, cameliile și ceilalți arbuști au creat și în acest an un peisaj idilic, în care este încadrată și panorama impresionantă a Palatului Culturii, de care vizitatorii se bucură din plin și pe care îl surprind în fotografii creative.
Ca în fiecare an, noi plante, precum azalee, trandafiri, rhododendron, cotoneaster și alți arbuști ornamentali, au fost achiziționate de la pepinierele din Italia, pentru a completa vegetația din întregul areal al ansamblului Palas. Aproximativ 4.000 de astfel de plante decorative au fost sădite pe axul central al parcului, în proximitatea lacului și pe versați, dar și în ghivecele care înfrumusețează piațetele și aleile.
Pe lângă relaxarea în aer liber, parcul Palas este preferat de ieșeni și turiști și pentru că reprezintă o destinație cu multiple posibilități de recreere, pentru toate vârstele. Cei care preferă compania prietenilor pot alege din varietatea de terase ale cafenelelor și restaurantelor, în timp ce copiii au liber la sesiuni nesfârșite de joacă pe gazonul din parc, la caruselul venețian și la trambulinele Palas Jump.