Spectacol caritabil pentru pacienţii bolnavi de cancer

Asociaţia psiho-medicală „Bucuria de a fi“ organizează duminică, 21 aprilie, un spectacol caritabil, începând cu ora 16.00, la Palatul Culturii. Intitulat „Scrisori între Pământ şi Cer”, evenimentul îşi propune să atragă atenţia atât asupra condiţiei pacienţilor cu cancer, cât şi a familiilor lor, afectate deopotrivă de maladia secolului. Intrarea la spectacol se va face în baza unei donaţii de 50 de lei. Sumele adunate vor fi destinate achiziționării unor dispozitive medicale de decontaminare și purificare a aerului și suprafețelor necesare saloanelor din secțiile de oncologie, dar și editării unui volum cu scrieri terapeutice, dedicat persoanelor cărora cancerul le-a răpit pe cineva drag. ”Cancerul este o boală care afectează, în egală măsură, atât bolnavul cât și întreaga sa familie. Aparținătorii, ca și cel diagnosticat, se confruntă adesea cu atacuri de panică, depresie,  anxietate, disperare și neputință. De multe ori, cei diagnosticați cu cancer se pierd, iar aparținătorii rămân blocați în lucruri nespuse, emoții reprimate și multă suferință interioară.  Astfel, am  conceput acest proiect cu gândul de a veni în sprijinul acestora, prin intermediul unei metode terapeutice de deblocare a emoțiilor reprimate,  în forma unor scrisori pe care acestia să le scrie celor plecați. Scrisorile vor fi lansate spre Cer de către porumbei și baloane cu heliu, dar vor fi editate și într-o carte pe care o vom lansa ulterior, dedicată tuturor celor care au pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul”, afirmă psihologul Mihaela Gheran Palade, președintele și fondatorul asociației , ea însăși pacient al Institutului Regional de Oncologie (IRO). Spectacolul va fi prezentat de Anca Medeleanu, realizator programe Radio Hit și moderator TVR Iași, și vor participa soprana Luiza Torboli (Filamornica “Moldova” Iaşi) acompaniată de pianistul Andrei Enoiu-Pânzariu. Vor cânta Theodora Manolache, Daria Bahrin şi Sofia Onică (prof. coordonator Anca Apetroaie, Palatul Copiilor, Clasa de excelență), vor dansa micuţii artişti de la Academia Show Jr (coordonatori: Cosmina Paraschiv, Mona Moldovanu, Irina Colban), care vor oferi şi o prezentare de modă – Colecția JOC by Alina Babcineţchi. La finalul evenimentului, scrisorile scrise vor fi trimise către Cer cu ajutorul unor baloane cu heliu și a unor porumbei. Regia artistic: conf. univ. dr Ligia Delia Cosoi, UNAGE, Facultatea de Teatru, consultant Lect. Univ. Dr. Ioana Bujoreanu, Concept eveniment by Maura Anghel, jurnalist. Parteneri: Palatul Culturii. Rezervările se fac la adresa de email — mihaelapalade@bucuriadeafi.com.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;