Laureații Concursului Internațional de Canto „Georges Enesco” 2018 vor susţine joi, 16 mai, de la ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Mihai Eminescu” concertul extraordinar din cadrul turneului „Voci pentru Europa”. Evenimentul este organizat de Asociația Noesis-Enesco, cu sustinerea partenerilor săi: Primăria Municipiului Iaşi, Institutul Francez Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Societatea de Editori şi Autori de Muzică din Franţa și Radio Iaşi, în cadrul Sezonului România-Franța, iar la Iaşi și în cadrul Festivalului Internaţional al Educației. Alte concerte din cadrul turneului au avut loc la Sinaia, Bucureşti şi Cluj-Napoca. În concertul de la Iaşi vor evolua soprana Faustine de Mones, tenorul George Vîrban şi baritonul Sebastian Balaj, toţi trei laureaţi ai Concursului Internaţional de Canto „Georges Enesco” de la Paris. Recitalurile laureaților sunt acompaniate de pianista Alina Pavalache, director artistic al „Întâlnirilor Muzicale Internaţionale Georges Enesco”, care includ şi concursul amintit. Evenimentul are loc sub patronajul sopranei Mioara Cortez care, cu acest prilej, va primi din partea conducerii Primăriei Municipiului Iași titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. Pe lângă turneul laureaților, pentru a onora transmiterea cunoașterii și experienței unor artiști consacrați către tânăra generație, proiectul include trei sesiuni de masterclass de canto și muzică instrumentală. Sesiunea de masterclass de la Iași va fi susținut de soprana Mioara Cortez în zilele de 10 şi 11 mai, la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”. „Întâlnirile Muzicale Internaționale Georges Enesco” şi Concursul Internațional de Canto „Georges Enesco” au loc anual la Paris, începând din anul 2014 şi sunt organizate de Asociația Noesis-Enesco şi partenerii săi, având menirea să mențină vie imensa moștenire culturală și muzicală lăsată posterității de marele compozitor și muzician român George Enescu.
Concert extraordinar susţinut la Iaşi de laureaţii Concursului internaţional de canto „Georges Enesco”
Filed in: Cultură, Informațía zilei