„Ziua Porților Deschise” la Centrul Național de Economie Socială

Fundația “Alături de Voi” România vă invită, în data de 20 februarie 2013, ora 10:00, la “Ziua Porților Deschise la Centrul Național de Economie Socială , situat în str. Bazinelor, nr. 5, sat Uricani, com. Miroslava, jud. Iași (vis-a-vis de S.C. Antibiotice S.A. Iași).

Cu acest prilej, porțile Centrului Național de Economie Socială vor fi deschise tuturor vizitatorilor, intenţia noastră fiind de a facilita un transfer de experienţă în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea acestui centru și de a demonstra că se poate face activitate economică de calitate cu angajaţi – persoane cu dizabilităţi.

Centrul de Economie Socială este un model de bună practică la nivel național, care a fost construit în perioada 2011 – 2012, reprezentând o investiție de aproximativ 0,5 mil. Euro.

Astfel, într-un spațiu cu o suprafață utilă de 850 mp, situat pe 2 nivele, dotat cu accesibilități pentru persoane cu dizabilități, funcționează 7 ateliere protejate cu specific legătorie și arhivare documente, calculatoare, serigrafie, centru de multiplicare, croitorie, artă meșteșugărească și pictură, în care, tineri cu dizabilități, inclusiv HIV/SIDA, tineri proveniți din mediul rural, tineri expuși riscului de excluziune socială sau proveniți din sistemul de protecție al copilului învață o meserie în unul sau mai multe domenii sau asigură partea de producție și servicii ca și angajați ai fundației în cadrul unității protejate autorizate Util Deco. Atelierele sunt dotate cu echipamente profesionale și asigură anual formarea /calificarea a peste 80 de tineri din județul Iași.

În cadrul Centrului de Economie Socială funcționează una din cele 3 unități protejate autorizate, Util Deco, pe care Fundația “Alături de Voi” România le deține în Iași, Constanța și Tg. Mureș. Produsele și serviciile Util Deco pot fi vizualizate pe magazinul on-line www.utildeco.ro

Programul vizitei cuprinde:

  •    9.45 – 10.00 – primirea şi înregistrarea vizitatorilor;
  • 10.00 – 10.30 – vizitarea Centrului Naţional de Economie Socială (atelierul de croitorie, atelierul de legătorie, centrul de multiplicare, atelierul de calculatoare, atelierul de pictură, atelierul de artă meşteşugărească, secţia de producţie);
  • 10.30 – 11.00 – prezentarea filmului ”Pariul ADV cu viitorul – economia socială”;
  • 11.00 – 11.30 – întrebări şi răspunsuri.

Această activitate se adresează în special reprezentanţilor instituţiilor care au ca obiect de activitate integrarea socio-profesională a persoanelor aparţinând categoriilor defavorizate şi care au înfiinţate structuri de economie socială (ateliere de terapie ocupaţională/ateliere protejate/unităţi protejate) sau doresc să dezvolte programe de economie socială, atât autorităţi locale, cât şi organizaţii neguvernamentale dar şi altor persoane interesate de domeniu.

Vă informăm că finanţatorul ne solicită completarea un formular de înregistrare a grupului ţintă,  în care se regăsesc date de identitate şi eligibilitate pentru eveniment. Fiecare participant va primi acest formular la momentul înregistrării. De asemenea, vă rugăm să aduceţi cu dumneavoastră o copie a cărţii de identitate şi o adeverinţă de la locul de muncă.

Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Alianța pentru dezvoltarea economiei sociale”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritara 6 ”Promovarea incluziunii sociale”. Proiectul de tip strategic se derulează în perioada 1 iulie 2010 – 30 iunie 2013, în parteneriat cu Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap – MMFPS, Fundația Motivation România, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Cooperativa Socială Il Poliedro, Italia.

Aşteptăm confirmarea participarii dumneavoastră până luni, 18 februarie 2013, ora 14.00, prin e-mail la adresa anca.prisacaru@alaturidevoi.ro  sau telefonic la nr. 0232/275568, persoana de contact – Anca Prisacaru, coordonator naţional proiect.

Sperăm că prin participarea dumneavoastră la eveniment, modelul de bună practică Util Deco va contribui la dezvoltarea unor programe similare în cadrul instituţiei în care activați.

Comunicat de presa

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;