Simpozion naţional la Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă”

Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă” Iaşi are plăcerea să anunţe desfășurarea lucrărilor celei de-a XV-a ediţii a Simpozionului Naţional „Kreatikon. Formare-Creativitate-Performanță”, în perioada 09.05.2019-11.05.2019.

Inițiat în 2004, în colaborare cu Facultatea de Psihologie, Ştiinţele Educaţiei și Asistență Socială, din cadrul Universității “Petre Andrei” din Iaşi, simpozionul s-a conturat din convingerea unor dascăli din învățământul preuniversitar și universitar ieșean că dimensiunea creativității reprezintă un fundament al activității complexe ce se desfășoară în școală. An de an, la inițiativa doamnei profesor universitar Mariana Caluschi, a cărei memorie o omagiem și cu acest prilej, manifestarea științifică, practică și aplicativă a urmărit stimularea și dezvoltarea creativității cadrelor didactice din învățământul superior și preuniversitar,  a studenților, elevilor, psihologilor, din diferite județe ale țării și din facultăți de prestigiu din Republica Moldova.

Ediția din acest an se desfășoară sub patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale și îl are ca invitat de onoare pe  domnul prof. univ. dr. Sorin Cristea de la Universitatea din București.

Simpozionul este realizat în colaborare cu Centrul de Resurse Umane și Centrul de Consiliere Educaţională şi Formare Creativă “Ion Holban” din cadrul Universității “Petre Andrei”,  cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Colegiul Tehnic „Ioan Holban” şi Asociația „Salvați Copiii” Iași și are ca parteneri de tradiție instituții de prestigiu din Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat din Tiraspol.

Tema simpozionului ”Şcoală sigură, școală prietenoasă – succes versus eșec” îşi propune să aducă în dezbatere cele mai actuale idei, tendinţe şi provocări din învăţământul contemporan, modele de bună practică, precum și proiecte, eseuri ale elevilor care vorbesc despre o școală prietenoasă, care să răspundă nevoilor și aspirațiilor lor.

Deschiderea festivă a manifestărilor va avea loc în data de 10 mai 2019, ora 10, în Aula Magna a Facultății de Psihologie, Științele Educaţiei şi Asistență Socială, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, iar  susținerea lucrărilor pe secțiuni se va desfășura la Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă” Iaşi, începând cu ora 14:00. La deschiderea festivă vor participa doamna Inspector Școlar General, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, doamna Inspector Școlar General Adjunct prof. Mihaela Mariana Țura, precum și alți inspectori școlari din cadrul ISJ Iași, precum și cadre didactice universitare, personalități ale Universității ”Petre Andrei”, ale Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău  și ale celorlalte instituții partenere.

         Secţiunile propuse sunt următoarele:

(1.) Modele de bune practici în atragerea copiilor către școală

(2.) Psihologie și asistență socială – implicații în educație

(3.) Perspective actuale în problematica CES și CEX

(4.) Şcoală sigură, şcoală prietenoasă în viziunea copiilor

De asemenea, în cadrul manifestării, ziua de 9 mai este dedicată concursului județean „Kreatikon Junior. Caruselul copiilor”, ediția a X-a, care se va desfășura în sala de festivități a Colegiului Tehnic „Ion Holban” și  la care vor participa cu momente artistice (dans, muzică, teatru, poezie, costume eco) preșcolari și elevi din grădinițe, școli și licee ale municipiului și județului Iași.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;