Manifestare dedicată istoriei şi tradiţiilor locale

Simpozionul “Istorie, artă şi tradiţii locale” se află la cea de a III-a ediție și este adresat atât elevilor cât şi profesorilor; evenimentul a fost găzduit de Muzeul Universităţii “Al. I. Cuza” din Iași și   s-a desfășurat sâmbătă 11 mai 2019, începând cu orele 10.30.

“Istorie, artă şi tradiţii locale” este un proiect educaţional cuprins în C.A.E.J. Iași 2019 la poziția 39 și implementat în parteneriat cu I.S.J. Iași, Universitatea Al. I. Cuza și Muzeul Universității, Şcoala Gimnazială „Vasile Conta” Iaşi și Şcoala Gimnazială Ciurea.

Acest proiect educațional vizează dezvoltarea la elevi a capacităţii de comunicare şi interrelaţionare, încurajarea relaţiilor de prietenie, de respect şi nu în ultimul rând studiul individual al istoriei şi tradiţiilor locale, a tradițiilor strămoşeşti. Trebuie să subliniem faptul că prin implementarea acestui proiect s-a dorit transmiterea unui mesaj antisegregare, acela că toţi elevii, indiferent de etnie sau religie, trebuie să înveţe, să se joace şi să se bucure de obiceiurile și  tradiţiile locale, cunoscîndu-le și înțelegându-le.

Anul acesta, tema simpozionului “Istorie, artă şi tradiţii locale” a fost „Satul şi oraşul românesc”. Activitatea s-a bucurat de prezenţa reprezentanților a 10 şcoli din municipiul și judeţul Iaşi precum şi din alte câteva zone ale ţării . La activitățile celei de a treia ediții a simpozionuluiu au participat : Şcoala Gimnazială “Vasile Conta” Iaşi, Şcoala Gimnazială Ciurea, Colegiul “August Treboniu Laurian” Botoşani, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” Iaşi, Şcoala Gimnazială “Ion Neculce” Iaşi, Şcoala Gimnazială Popricani, Şcoala Gimnazială nr. 1, Lunca Cetăţuii, Liceul Teoretic “Ion Neculce” Tg. Frumos, Şcoala Gimnazială Picioru Lupului Ciurea şi Colegiul “Little London  din Bucureşti”.

Reușita și bunul mers al acestei activităţi s-au realizat prin implicarea tuturor partenerilor și colaboratorilor : elevi, profesori și inspector de specialitate profesor Maria Rados.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;