CĂLUȚUL DE FILDEȘ – concurs de șah școlar

Școala ”Dimitrie Sturdza” Popești, organizează sâmbătă, 18.05.2019, începând cu ora 9,00  concursul de șah pe echipe adresat elevilor claselor I-VIII.

Și-au anunțat până în prezent participarea la a V-a ediție în acest an elevi ai școlilor din localitățile Popești, Podu Iloaiei, Sinești, Bălțați, Erbiceni, Cotnari, Deleni, Satu-Nou (Belcești), Târgu-Frumos, Iași, Vaslui, Brăești, Heleșteni, Oțeleni, Românești, Cogeasca (Lețcani), Lețcani.

Șahul juvenil la Popești are o tradiție de mai bine de 10 ani reușind în acest an o performanță deosebită prin DODOI MATEI-TEODOR, elev în clasa a II-a.

Tânărul sportiv a participat la Campionatul Național de Șah pentru Juniori, grupa sub 8 ani, desfășurat în perioada 14-25 aprilie 2019 la Călimănești – Căciulata unde a obținut două medalii de argint, la șah rapid, respectiv șah blitz.

Evenimentul va fi onorat și în acest an de oficiali ai Federației Române de Șah precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;