Lectură publică la Iaşi: ”Ultima fotografie”, de Bogdan Hrib

Miercuri, 20 februarie 2013, la ora 19.00, în Cafeneaua din Corpul R al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (et.5, fosta clădire Romtelecom), Bogdan Hrib va citi, în cadrul „Serilor Timpul”, din cel mai nou roman al său, ”Ultima fotografie”, apărut de curînd la editura Cartea Românească.  Lectura va fi urmată de un dialog cu cititorii. Moderator: Liviu Antonesei. Ce faci atunci cînd, peste cîteva săptămîni, împlineşti 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut şi nu mai crezi în nimic? O călătorie lungă pe o luxoasă navă de croazieră, înconjurat de necunoscuţi, poate fi o soluţie? Alexandru Zaharia, fost fotoreporter şi fost proprietar de agenţie de publicitate, crede că da. Crede că se poate pierde printre cei 2.000 de pasageri, că îşi poate căuta salvarea în anonimat şi în singurătate… Greşeşte. Diana lucrează pe vas şi i-a fost colegă în clasa a doua primară. Năvăleşte în viaţa lui cu toate amintirile ei, cu toate înfrîngerile şi cu toate frustrările. Ca într-un remake al celor 1001 de nopţi, cei doi încearcă să scape de amintirile dureroase. Dar amintirile lor sînt puternice şi pot fi fatale. Zi după zi, poveştile celor doi nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o nouă exacerbare a lipsei de motivaţie, de speranţă, duc spre deznădejde… Alex Zaharia are o listă cu 50 de cuvinte; 50, ca anii pe care îi va împlini curînd. Fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste. A lui sau a ei. 50 de poveşti în 50 de capitole. Nici apariţia tinerei Caja, nici căpitanul, nici oceanul sau porturile Africii nu pot amîna inevitabilul şi nu pot schimba destinele lor. Bogdan Hrib s-a născut în 1966, la Bucureşti. Deşi a absolvit Facultatea de Construcţii Civile, nu a lucrat niciodată ca inginer. Fotograf şi jurnalist, a publicat reportaje, interviuri şi recenzii de carte în presa românească.  A fondat Editura Tritonic în 1993 şi este consilier editorial la Crime Scene şi la Publicaţiile Flacăra. A susţinut prelegeri despre editarea de carte, relaţii publice şi fotojurnalism la mai multe universităţi. Este vicepreşedinte al Romanian Crime Writers Club (2010) şi membru al Uniunii Scriitorilor din România (2011), precum şi coordonator de proiect pentru Mystery & Thriller Festival. Este autorul unui volum de reţete pentru salate, Salad Bar, semnat cu pseudonim. La Editura Tritonic a publicat romanele: Filiera grecească (2006), Blestemul manuscrisului (coautor împreună cu Răzvan Dolea, 2008) şi Somalia, Mon Amour (coautor împreună cu Sofia Matei, 2009). Romanul Ucideţi generalul a apărut la Crime Scene în 2011 şi a fost tradus în limba engleză şi publicat în acelaşi an cu titlul Kill the General la Profusion Publishers.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;