Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iași, împreună cu Inspectoratul Școlar al Județului Iași, a organizat, pe 21 mai 2019, a VIII-a ediție a Salonului proiectelor de antreprenoriat, în parteneriat cu Palas Mall, în cadrul complexului Palas, în sala Mozart. La eveniment au participat 14 echipaje, de la liceele din Iași.
Acest concurs, coordonat de prof. Irina –Elena Aporcăriței, a debutat în 2010, la Colegiul Tehnic” Dimitrie Leonida” Iași, actualul Liceu Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, Iași, care, timp de șapte ediții a organizat această competiție, a contribuit la exersarea a peste 100 de afaceri, inițiate de elevi de la toate liceele din Iași.
Salonul proiectelor de antreprenoriat este o competiție de idei de afaceri, o punte între școală și mediul de afaceri, întrucât vizează transpunerea în practică a informațiilor și competențelor antreprenoriale dobândite la școală.
Formatul concursului este unul atipic, întrucât pe lângă evaluarea realizată de profesori de specialitate, în conformitate cu criteriile anunțate în Metodologia de concurs, jurizarea și consultanța este oferită de oameni de afaceri, care administrează firme în Iași. Pe lângă validarea ideilor și competiția dintre echipele participante, toți cei prezenți au oportunitatea de a primi informații, sugestii și feed-back de la persoane cu experiență, care au dezvoltat afaceri și firme.
Ediția a VIII-a a Salonului proiectelor de antreprenoriat a primit susținerea domnului Petrică Cucutianu, administrator al unei firme din domeniul construcțiilor, cu o experiență de 12 ani în afaceri și domnului David Burcovschi, student în anul I, la FEAA , tânăr antreprenor în domeniul IT, fost participant și laureat la Salonul proiectelor de antreprenoriat, Ediția a VII-a. Expertiza provenind din mediul de afaceri, intervențiile reprezentanților acestui domeniu, în timpul concursului, au confirmat, validat și corectat ideile prezentate de tinerii afaceriști.
Premianții concursului sunt : Premiul I elevii Dima Julia-Paola, Pricope Maria, Cojocaru Mina Cristina, Matei Ștefana- Eliana, de la Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” Iași și Anton Oana-Maria, Adonicioaie Maria-Carla, Mihalache Radu, de la Liceul Teoretic de Informatică”Grigore Moisil”, Premiul al II-lea a fost obținut de echipajele alcătuite din elevii Popa Ștefana Daniela, Tăbăranu Alexandra, Solomon Claudia, de la Colegiul Național Iași și Rusu Dorin și Stoleru Mihai de la Colegiul Tehnic ” Gh. Mârzescu”. Premiul al III-lea a fost obținut de elevii de la Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu”: Tarhon Eduard Andrei, Munteanu Adina, Meclea Andreea, Rusu Ramona Mihaela, Ciobanu Valentin și de la Liceul Teoretic de Informatică ” Grigore Moisil” echipajul alcătuit din elevii Răchieru Lavinia, Lupuțoc Andreea, Balan Daria, Pleșcan Bogdan, Butucă Adrian. Ideile de afaceri prezentate au fost foarte variate, au vizat inițierea unor afaceri inovatoare în domeniul IT, al producției media, alimentație sănătoasă, producerea și procesarea plantelor aromatice și medicinale, apicultura, etc. S-au acordat și mențiuni dar și premii speciale pentru Cea mai bună prezentare, Cel mai frumos stand, Cel mai bun plan de afaceri, Cea mai originală idee de afaceri.
Viziunea acestui concurs este consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri și de a oferi expertiză, de a crea oportunități pentru elevi în privința dezvoltării și exersării competențelor antreprenoriale într-un cadru cât mai ”real”.