Concursul „Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă” – faza judeţeană

Joi, 23 mai 2019, la Palatul Copiilor Iaşi, s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”, cuprins în Calendarul Activităților Educative Naţionale 2019.

Competiţia a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul Rutier şi Palatul Copiilor Iaşi.

Concursul a avut drept scop formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoaşterii şi respectǎrii regulilor de circulaţie, pentru prevenirea producerii accidentelor în rândul elevilor din învăţământul primar şi gimnazial.

La startul competiției s-au aliniat 5 echipaje, care au participat la cele trei probe ale concursului: o probă teoretică şi două probe practice – parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon şi parcurgerea unui traseu în parcul-şcoală.

Jurizarea concursului a fost asigurată de parteneri, agent-şef de poliţie Ursuleasa Pintilie Iulian şi comisar Ciopraga Adrian, din cadrul Serviciului Rutier Iaşi.

În urma desfășurării probelor s-a stabilit următorul clasamant:

– Locul I – Şcoala Gimnazială ,,Veronica Micle” Iaşi
– Locul II – Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Vlahuţă”, Iaşi
– Locul III – Şcoala Gimnazială ,,Ion Ghica”, Iaşi

Astfel, Şcoala Gimnazială ,,Veronica Micle” va reprezenta județul Iași la faza națională a acestui concurs, organizată în luna iulie la Buzău.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;