5:32 pm - Wednesday November 24, 2117

Conferința Națională „Educația Azi”, dedicată formării profesorilor în era digitală

În perioada 30-31 mai 2019, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timişoara vor organiza ediția a V-a a Conferinței Naționale „Educația Azi”, dedicată formării profesorilor în era digitală.

Organizată pentru prima dată la Iași, această ediție a Conferinței Naționale se desfășoară în cadrul mai larg al Festivalului Internațional al Educației, eveniment educațional și cultural de anvergură al orașului nostru. Partenerii acestei manifestări sunt Primăria Municipiului Iași, precum și  și Asociația Studenților Psihologi și Pedagogi Iași.

Deschiderea oficială a conferinței va avea loc joi, 30 mai 2019, în Aula Bibliotecii „Mihai Eminescu”, începând cu ora 9.30.

În cele două zile se vor întâlni la Iași reprezentanți ai  mediului educațional universitar și preuniversitar, cu scopul de a crea o comunitate națională de practică și de învățare în care, prin schimb de experiență și expertiză la nivelul cercetării, teoriei și practicilor asociate cu problematica complexă a formării cadrelor didactice, să contribuie la dezvoltarea unui sistem coerent de formare inițială și continuă a cadrelor didactice. Pe parcursul celor două zile vor fi prezentate lucrări diverse pe tema formării competențelor cadrelor didactice într-un context socio-economic, cultural, educațional tot mai dinamic, marcat de avansul tehnologic și de intensificarea digitalizării în educație.

La finalul conferinței se va elabora o rezoluție, din perspectiva didacticienilor și profesioniștilor din educație, care să recomande factorilor decidenți, la nivel de minister, perspective de regândire sau îmbunătățire a formulelor de pregătire a  profesorilor.

Vineri, 31 mai 2019, se vor desfășura două workshop-uri dedicate unora dintre cele mai actuale teme din domeniul educației:„Formarea inițială a cadrelor didactice – între posibilitate și deziderat” și „Coaching-ul educațional”.

Pentru mai multe detalii poate fi accesată adresa de internet http://dppd.psih.uaic.ro/cea/

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;