Sâmbătă şi duminică, 25-26 mai, s-au desfăşurat cele două etape ale Concursului Naţional “Sanitarii pricepuţi”, la Şcoala Gimnazială “Ştefan Bârsănescu” din Iaşi.
Concursul face parte din Calendarul Național al Activităților Educative și este organizat în fiecare an în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Filiala Iași a Societății Naţionale “Crucea Roşie”, având scopul de a încuraja implicarea a cât mai mulți elevi din județul Iaşi în activități de acordare a primului ajutor și de a le recompensa cunoştinţele, abilitățile și implicarea în acest domeniu important
Anul acesta, miza cea mare a fost pentru elevii de gimnaziu, deoarece la acest nivel echipajul câştigător la etapa judeţeană va participa la etapa naţională.
Astfel, la etapa pe municipiul Iaşi, dintre cele şapte echipaje participante de la Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” (2), Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară “Vasile Adamachi”, Colegiul Naţional Iaşi, Şcoala Gimnazială “George Coşbuc”, Şcoala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă”, Şcoala Gimnazială “Ştefan Bârsănescu” Iaşi, s-au calificat pentru etapa judeţeană echipajul Colegiului Naţional Iaşi (liceu) şi echipajul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iaşi (gimnaziu).
La etapa judeţeană, organizată a doua zi, au participat şapte echipaje ale sanitarilor pricepuţi. La secţiunea gimnaziu, locul I a fost obținut de echipajul Liceului Teoretic de Informatică “Grigore Moisil”, dar apreciem și rezultatele celorlalte echipaje de la Şcoala Gimnazială Ciorteşti, Şcoala Gimnazială Valea Seacă, Palatul Copiilor – Filiala Podu-Iloaiei, Şcoala Gimnazială Grajduri, Palatul Copiilor – Filiala Hălăuceşti. La secţiunea liceu, Locul I a fost obţinut de echipajul Colegiului Naţional Iaşi.
Toţi participanţii au demonstrat că dețin cunoștinţele teoretice și au abilitățile practice pentru a oferi primul ajutor, în caz de necesitate, fiind apreciați pentru prestaţia lor cu diplome şi premii de către juriu. Concursul a avut un mare impact asupra concurenţilor şi s-a bucurat de sprijinul voluntarilor de la Crucea Roşie Iaşi. Felicitări, deopotrivă, elevilor şi profesorilor îndrumători pentru preocuparea de a-i învăța pe elevi cum să acorde primul ajutor și să salveze vieți, determinându-I să participle la această competiție.
Echipajul câştigător al locului I de la secţiunea gimnaziu, Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” din Iaşi, va reprezenta judeţul nostru la etapa naţională a concursului ce se va desfăşura în vacanţa de vară, la Poiana Pinului, județul Buzău. Îi dorim mult succes!