Măsuri organizatorice pentru vizita Sanctității Sale Papa Francisc la Iași

Vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc la Iaşi este organizată de Administraţia Prezidenţială, Episcopia Romano – Catolică şi partenerii locali, Dieceza de Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi.

Programul călătoriei apostolice pe care Papa Francisc o va face în România a fost detaliat pe 25 martie într-un comunicat de presă emis de Vatican. După ceremoniile care vor avea loc la Bucureşti şi Şumuleu – Ciuc, Sanctitatea Sa este aşteptat la Iaşi în după – amiaza zilei de 1 iunie, urmând să participe la două evenimente importante: vizita la Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” programată la ora 17.25, urmată apoi de „Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”, la care se adaugă un discurs ţinut în Piaţa Palatului Culturii. Vizita Sfântului Părinte la Iaşi se va încheia în jurul orei 19.00. Ulterior, Primăria Municipiului Iași va organiza un concert cu Gheorghe Zamfir, iar la final o recepție oficiale la Palatul Culturii. Înainte de sosirea Papei Francisc în Iași, de la ora 14.00 până la ora 16.00, vor fi difuzate pe ecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii mai multe filmuleţe despre Papa Francisc şi despre comunitatea catolică din Moldova. De la ora 16.00, va fi un program spiritual de pregătire a întâlnirii Sfântului Părinte cu pelerinii.

Restricții și modificări în circulație

Afluenţa masivă de autocare şi autoturisme va genera o serie de restricții și modificări în circulația rutieră, aceste măsuri fiind enumerate și într-o serie de dispoziții ale primarului Municipiului Iași:

1.1. În perioada 30 mai – 1 iunie, între orele 6.00 și 21.00, se interzice staționarea vehiculelor pe strada Sf. Andrei și str. Petru Movilă, acestea fiind destinate parcării vehiculelor persoanelor cu dizabilități.

1.2. În ziua de 1 iunie, între orele 6.00 și 21.00 se închide accesul vehiculelor pe strada Trei Ierarhi și strada Gh. Ghibănescu.

1.3. În perioada 31 mai, ora 6.00 – 1 iunie, ora 21.00, se interzice staționarea vehiculelor pe următoarele artere:

– Splai Bahlui Mal Drept (între Podu de Piatră și Podu Sf. Ioan)

– Splai Bahlui Mal Stâng (între Podu de Piatră și Podu Sf. Ioan)

– Tudor Vladimirescu (între strada Elena Doamna – strada Pădurii)

– bd. Socola (între Podu Roș – bd. N. Iorga)

– bd. C.A. Rosetti (între strada Eternitate – strada Brândușa)

– sos. Moara de Foc (între pasaj O. Băncilă – Moara 1Mai)

– str. Străpungerii Silvestru (între strada Gării – pasaj O. Băncilă)

– str. Canta

– str. Silvestru (între strada Gării – pasaj Alexandru cel Bun)

– bd. Nicolae Iorga (între Podu de Piatră – str. M. Varlaam)

1.4. În perioada 31 mai, ora 6.00 – 1 iunie, ora 21.00 se interzice parcarea vehiculelor pe următorul traseu: Palatul Culturii – Teatrul Luceafărul – strada Grigore Ureche până la strada Sfântul Lazăr.

1.5. Se aprobă parcarea autocarelor și a microbuzelor pelerinilor, funcție de necesități, pe ambele părți ale următoarelor artere, în perioada 31 mai, ora 6.00 -1 iunie, ora 21.00:

– Splai Bahlui Mal Drept (între Podul de Piatră și Podul Sf. Ioan)

– Splai Bahlui Mal Stâng (între Podul de Piatră și Podul Sf. Ioan)

– bd. Tudor Vladimirescu (între strada Elena Doamna – strada Pădurii)

– bd. Socola (între Podu Roș – bd. N. Iorga)

– bd. C. A. Rosetti (între strada Eternitate – strada Brândușa)

– șos. Moară de Foc (între pasaj O. Băncilă – Moară 1Mai)

– str. Străpungerii Silvestru (între strada Gării – pasaj Octav Băncilă)

– str. Canta

– str. Silvestru (între strada Gării – pasaj Alexandru cel Bun)

– bd. Nicolae Iorga (între Podul de Piatră – str. Mitropolit Varlaam)

1.6. Accesul autovehiculelor în zonele de parcare se va face în data de 1 iunie, până la ora 16.00. Pentru identificarea ușoară a autovehiculelor pelerinilor participanți la eveniment în parbriz se va afișa sigla evenimentului.

1.7. Se închide circulația vehiculelor în data de 1 iunie, între orele 9.00 și 21.00 pe străzile din interiorul perimetrului format de intersecția următoarelor artere:

– str. Gării – str. Arcu

– str. Petru Movilă – str. Săulescu

– str. Petru Movilă – str. Lozonschi (Cloșca)

– str. Petru Movilă – str. Sf. Andrei (de la Petrom)

– str. Sf. Andrei – str. Ipsilanti

– str. Sf. Andrei – str. Trei Ierarhi

– str. Sf. Andrei – str. Gh. Ghibănescu

– Splai Bahlui Mal Drept – bd. Cantemir

– Splai Bahlui Mal Stâng – str. Ipsilanti

– Splai Bahlui Mal Stâng – Podu de Piatră

– bd. Prof. D. Mangeron – bd. Tudor Vladimirescu

– Podu Roș – str. Palat

– str. Elena Doamna – str. Smârdan

– str. Elena Doamna – str. Otilia Cazimir

– str. Elena Doamna – str. Ghica Vodă

– str. Elena Doamna – str. A. Panu

– str. Elena Doamna – str. Bărboi

– str. Cuza Vodă – str. Cucu

– str. Cuza Vodă – str. I. C. Brătianu

– str. Cuza Vodă – str. Armeană

– str. Cuza Vodă – str. Dancu

– str. Cuza Vodă-str. Vasile Alecsandri

– str. Gavriil Muzicescu – Piața Mihai Eminescu

1.8. În perioada 31 mai, ora 6.00 – 2 iunie, ora 6.00 se eliberează parcările de pe următoarele amplasamente:

– str. C. Negri

– str. Bărboi

– str. Armeană, intersecție str. C. Negri

– str. Arcu (cinema Victoria)

– str. Agatha Bârsescu (Teatrul Național)

– str. Agatha Bârsescu (în spatele Primăriei)

– str. V. Conta

– str. Nicolae Bălcescu

– Casa de Cultură a Studenților

– Moldova Business Center

– Hotel Ramada (punct de intervenție ambulanță)

1.9. Se interzice parcarea vehiculelor pe următoarele artere:

– str. Eternitate

– str. Brândușa

– str. Alistar

– str. Soficu

– str. Florea

– str. Spancioc

– str. Emil Racoviță

– str. Beldiceanu

– str. Spital Pașcanu

– str. Vântu

– str. Moara de Vânt

– stradela Moara de Vânt

– fundac Mircea

– str. Nouă

– stradela Tudor Vladimirescu

– str. Constantin Ramadan

– stradela Moara de Vânt

– șos. Ciric

– drum Aeroport

– parcarea de la Cimitirul Sf. Petru și Pavel (1/2 din locurile de parcare)

  1. Pentru informarea cetățenilor participanți la eveniment se amplasează punctele de informare în următoarele locații (intersecții):

– Piața Gării

– str. Gării – str. Sf. Petru Movilă

– str. Arcu – str. G. Muzicescu

– Piața Unirii

– str. Elena Doamna – str. A. Panu

– str. Sf. Lazăr – str. Smârdan

– bd. T. Vladimirescu – str. Elena Doamna

– bd. T. Vladimirescu – bd. Chimiei Mal Stâng (Iulius Mall)

– bd. T. Vladimirescu – bd. Chimiei Mal Drept (Lidl)

– bd. D. Mangeron – Rectoratul Universității Tehnice „Gh. Asachi”

– bd. D. Mangeron – str. Sf. Lazăr

– Splai Bahlui Mal Stâng – str. Sf. Lazăr

– Splai Bahlui Mal Stâng – bd. D. Cantemir

– Splai Bahlui Mal Stâng – str. Gh. Ghibănescu

– Splai Bahlui Mal Drept – bd. N. Iorga

– Splai Bahlui Mal Stâng – Podul de Piatră

  1. Poliția Municipiului Iași, prin Biroul Rutier, va dispune închiderea și altor artere de circulație dacă se înregistrează un volum mare de trafic auto și pietonal.

  1. Defluirea participanților la eveniment se va efectua de către Poliția Municipiului Iași, prin Biroul Rutier, cu sprijinul Poliției Locale Iași, care vor asigura îmbarcarea acestora spre locurile de parcare stabilite.

  1. Redeschiderea circulației se va face gradual, din dispoziția Poliția Municipiului Iași prin Biroul Rutier.

O altă măsură organizatorică include amenajarea unei zone de camping la marginea Iaşului. Parcarea autovehiculelor pelerinilor se va face in parcarile supermarket-urilor Metro, Carrefour Era și Kaufland (șoseaua Păcurari și strada Theodor Râșcanu nr. 6A) În acest sens, Primăria Municipiului Iasi a solicitat supermarketurilor menționate acceptul pentru a permite parcarea autovehiculelor pentru o perioada de patru-cinci ore. Transbordarea pelerinilor din zona Metro, Carrefour Era și Kaufland – șoseaua Păcurari către locul evenimentului se va face cu mijloacele de transport ale Companiei de Transport Iași.

Alte măsuri dispuse de primarul Municipiului Iași:

 

  1. Interzicerea circulației oricărui vehicul care transportă substanțe inflamabile, explozive, toxice în data de 1 iunie, între orele 12.00 și 20.00.
  2. Interzicerea comercializării de produse petroliere în benzinăriile Lukoil și OMV de pe str. Sf. Lazăr și Petrom de pe str. Sf. Andrei în data de iunie între orele 12.00 și 20.00.

Nu în cele din urmă, din motive de siguranță, conducerea Primăriei Municipiului Iași face apel la ieșenii care locuiesc în blocurile din zona Pieței Palatului Culturii, pietonalului Ștefan cel Mare și străzilor A. Panu și C. Negri să evite să stea în balcoane și să țină ferestrele închise pe 1 iunie, în intervalul orar 17.00 – 19.00.

Modificări în transportul public

 

În zilele de 31 mai, începând cu ora 18.00, şi 1 iunie, pe parcursul întregii zile, circulaţia mijloacelor de transport ale Companiei de Transport Public Iași se va desfăşura astfel:

– tramvaiele traseelor 1 şi 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu, cu parcursurile: Copou – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi – Copou, respectiv Copou – Tătăraşi – Tudor Vladimirescu – Copou;

– traseele de tramvai 8 şi 9 vor fi suspendate;

– tramvaiele traseelor 3, 6, 7 şi 11 vor circula pe itinerariile obişnuite;

– autobuzele traseelor 5 şi 19 vor circula deviat, pe bd. N. Iorga, între Podu de Piatră şi Ţesătura, respectiv Cotnari;

– traseul de autobuz 29 va avea parcursul modificat: Tomeşti – Baza 3 – bd. Socola – Ţesătura – Baza 3 – Tomeşti;

– traseul de autobuz 41 va avea parcursul modificat: Blocuri Ciurea – Tehnopolis – Podu Roş;

– traseele de autobuz 28 şi 47 vor fi suspendate;

– autobuzele traseelor 20, 27, 30, 30b, 36, 42, 43, 43c, 44, 46, 48, 49, 50, 52 şi microbuzul traseului 18 vor circula pe itinerariile obişnuite.

 

Măsuri comunicate de Episcopia Romano-Catolică de Iași

Pelerinii înscrişi, din ţară şi din afară vor sosi la Iaşi cu trenul, cu autocarele, microbuzele şi cu maşinile personale. Fiecare comunitate/parohie va avea un responsabil general de grup, dar și câte un responsabil pentru fiecare autocar / microbuz / tren.

Trasee și locuri de parcare

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor sunt puse la dispoziţia lor două trenuri: primul, pe ruta Adjud (plecarea la ora 08.00) – Bacău – Roman – Iaşi (ora 12.13) şi retur (de la ora 21.05); al doilea, pe relaţia Roman (10.45) – Paşcani – Iaşi (13.31) şi retur (de la ora 20.22). De la gara din Iași pelerinii se vor deplasa pe jos până la porțile de intrare în zona specificată pe bilet, conform infograficului zonei de acces. Având în vedere că majoritatea autovehiculelor mici (aproximativ 4.000) vor veni dinspre Roman / Bacău, parcarea acestora se va face în zona centrului comercial Carrefour ERA: mașinile vor fi direcționate spre locul de pe traseul: venind dinspre Roman, la sensul giratoriu de după Metro se virează pe prima stradă la dreapta, se continuă pe centura Iașului, direcția Uricani și se va ajunge în preajma centrului comercial Carrefour ERA. Pe traseu vor fi indicatoare și voluntari care vor direcționa șoferii spre parcarea special amenajată lângă Carrefour ERA. De aici, pelerinii vor fi transportați cu mijloacele de transport în comun ale municipalităţii până la Palatul Culturii. Parcarea autocarelor și microbuzelor se va face în locul unde îi va debarca pe pelerini, aceștia întorcându-se apoi pentru îmbarcare pentru a se întoarce acasă tot în același loc, după cum urmează:

– din Republica Moldova, 15 autocare vor debarca pe bd. Socola (intersecția Bd. N. Iorga – Podu Roș), venind pe traseul: 1. Albița: Calea Chișinăului – bd. Primăverii – bd. Socola; 2. Sculeni: bd. C.A. Rosetti – bd. Tudor Vladimirescu – bd. Primăverii – bd. Socola; 3. Stânca Costești: bd. C.A. Rosetti – bd. Tudor Vladimirescu – bd. Primăverii – bd. Socola;

– din Decanatul de Vrancea, 14 autocare vor debarca pe bd. Socola (intersecția bd. N. Iorga – Podu Roș), venind pe traseul: Canta – Silvestru – bd. N. Iorga – bd. Socola;

– din Decanatul de Bacău, 85 de autocare și 15 microbuze vor debarca la ora 10.00 pe Splai Bahlui Mal stâng (Parcul Drapelului – Stația Lukoil), venind pe traseul: str. Canta – Silvestru – Podul de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept – Pod Cantemir – Podu Roș;

 – din Decanatul de Iași, 37 de autocare și 12 microbuze vor debarca la ora 12.00 pe Splai Bahlui Mal Drept (Podul de Piatră – Podu Roș), venind pe traseul: str. Canta – Silvestru – Podul de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept  – Pod Cantemir – Podu Roș;

– din Decanatul de Moinești, 9 autocare și 31 de microbuze vor debarca la ora 13.30 pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu de Piatră – Podu Roș), venind pe traseul: str. Canta – Silvestru – Podul de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept  – Pod Cantemir – Podu Roș;

– din Decanatul de Traian, 21 de autocare și 12 microbuze vor debarca la ora 13.30 pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu de Piatră – Podu Roș), venind pe traseul: str. Canta – Silvestru – Podul de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept  – Pod Cantemir – Podu Roș;

– din Decanatul de Valea Siretului, 52 de autocare vor debarca la ora 10.00 pe bd. Mangeron  (Facultatea de Mecanică – Facultatea de Construcții), venind pe traseul: Păcurari – bd. Independenței – Târgu Cucu – str. Elena Doamna – Bucșinescu – bd. Tudor Vladimirescu;

– din Decanatul de Piatra, 57 de autocare și 12 microbuze vor debarca la ora 12.00 pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu Roș – Primăverii), venind pe traseul: str. Canta – Silvestru – Podul de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept – Podu Roș – sens giratoriu – Splai Bahlui Mal Drept;

– din Decanatul de Roman, 75 de autocare și 30 de microbuze vor debarca la ora 8.00 pe Splai Bahlui Mal Drept – Pod Tudor Vladimirescu – Pod Metalurgie, venind pe traseul: Păcurari – bd. Independenței – Târgu Cucu – str. Elena Doamna – Bucșinescu – bd. Tudor Vladimirescu;

– din Decanatul de Bucovina, 35 de autocare vor debarca la ora 12.00 pe bd. Mangeron – bd. Tudor Vladimirescu – Facultatea de Mecanică, venind pe traseul: Păcurari – bd. Independenței – Târgu Cucu – str. Elena Doamna – Bucșinescu – nd. Tudor Vladimirescu;

– din Decanatul de Trotuș, 25 autocare și 8 microbuze vor debarca la ora 11.00 la Hotel Europa: staționare pe bd. C. A. Rosetti venind pe traseul: Păcurari – bd. Independenței – Târgu Cucu – str. Elena Doamna – Bucșinescu – bd. Tudor Vladimirescu.

Zonarea și accesul

În preajma scenei din faţa Palatului Culturii, vor fi șapte sectoare în care se vor afla pelerinii, acestea fiind dotate cu puncte de prim ajutor, grupuri sanitare și voluntari. La acestea se adaugă o zonă VIP, dedicată invitaților speciali ai Primăriei și ai Episcopiei. O a opta zonă va fi cea din perimetrul catedralei catolice, cu un regim special, pentru bolnavi şi persoane în vârstă. Aici se va ajunge de pe strada Colonel Langa, cu permisele speciale primite anterior. Municipalitatea a comandat 61.500 de bilete de acces, din care 50.500 pentru zonele 1 – 6 din fața Palatului Culturii, 1.000 pentru zona VIP și 10.000 pentru zona 7 de pe str. A. Panu, unde accesul se face pe bază de rezervare online. Așezarea în perimetrul securizat al întâlnirii cu Papa Francisc: în Zona 1 va fi Decanatul de Vrancea, în Zonele 2 și 3 vor fi tinerii, în Zona 6 vor fi Decanatele de Iași și Valea Siretului, în Zona 5 vor fi celelalte decanate, în Zona 7 vor fi cei înscriși online. Unii preoți vor fi cu comunitățile lor, iar o parte cu invitați, persoanele consacrate, seminariștii, profesorii laici, medici etc., vor fi în Zona 4. În toate aceste zone se va putea pătrunde începând cu ora 11.00, doar cu permisele de acces şi cu un act de identitate:

– în Zona 1 se va intra prin porțile de acces de pe str. Palat (dinspre Podu Roș);

– în Zona 2 se va intra prin porțile de acces de pe str. Palat (dinspre Podu Roș);

– în Zona 3 se va intra prin porțile de acces de pe str. Anastasie Panu (Moldova Mall);

– în Zona 4 se va intra prin porțile de acces de pe str. Anastasie Panu (Moldova Mall);

– în Zona 5 se va intra prin porțile de acces de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (dinspre Piața Unirii), de pe str. Costache Negri și de pe str. Anastasie Panu (Moldova Mall);

– în Zona 6 se va intra prin porțile de acces de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (dinspre Piața Unirii) și de pe str. Palat (dinspre Podu Roș);

– în Zona 7 (zona participanților înscriși online), se va intra prin porțile de acces de la intersecția str. Elena Doamna cu str. Anastasie Panu.

Toţi cei care vor intra în aceste zone vor trece printr-un control de securitate specific. La ora 16.00 se vor închide porţile de acces în perimetrul securizat. E important să se aibă în vedere că va fi nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în zona întâlnirii cu Papa, deoarece se va circula mult mai greu până la Iaşi, dar şi în oraş.

 Alte măsuri luate de Primăria Municipiului Iași

Toate forţele de pază şi protecţie vor fi mobilizate la vizita Sanctităţii Sale, urmând a fi montaţi aproape 8 kilometri de garduri de protecţie, lucru unic în România. Printr-o procedură de achiziție publică municipalitatea a închiriat 2.500 garduri metalice, având dimensiunile de 2,5 x 1,2 metri. La acestea se adaugă 1.000 de garduri de 2 metri ale Primăriei și Jandarmeriei. Primăria Municipiului Iași va asigura tot ceea ce este nevoie pentru ca pelerinii și ceilalți participanți să nu ducă lipsă de nimic. Astfel, municipalitatea  cumpărat 90.000 de sticle de apă la 0,5 litri și a primit încă în jur de 10.000 cu titlu de sponsorizare. Acestea vor fi împărțite la punctele de prim ajutor / informare. Grație unei sponsorizări Veolia sunt pregătite 30.000 de pelerine de ploaie pentru orice eventualitate. Echipele municipalității vor monta 300 de toalete ecologice și 30 pentru persoane persoane cu dizabilități, care vor fi amplasate în zonele evenimentului, la locurile de parcare / transfer, pe trasee etc. La Primărie sunt înscriși circa 430 de voluntari la care se adaugă în jur de 400 ai Episcopiei. La punctele de informare vor fi disponibile pliante cu instrucțiuni și exemplare dintr-o ediție specială dedicată vizitei Papei a Curierului de Iași. Municipalitatea a comandat 100 de indicatoare rutiere speciale către Palatul Culturii, iar orașul va fi ornat cu 5.000 de steaguri de patru tipuri: Municipiul Iași, Episcopia Romano-Catolică de Iași, România și Vatican.

Scena și ecranele

O importanţă deosebită va fi acordată scenei de pe Papa Francisc va susține o cuvântare, aceasta urmând să fie amplasată în faţa statuii lui Ştefan cel Mare din Piaţa Palatului Culturii. Ansamblul scenic va avea o lăţime de circa 50 de metri, cu o deschidere de 18 metri şi o adâncime de 9 metri. În centrul său se va afla Sfântul Părinte, împreună cu invitaţii săi, corul, tinerii şi bătrânii care vor face imaginea de ansamblu a sloganului „Să mergem împreună”. În faţa scenei vor fi scaunele pe care vor sta parte dintre invitaţi. Scena va contura profilul Palatului Culturii, fiind concepută de arhitectul ieşean Mihai Codreanu. O altă platformă, aflată în apropiere, va fi rezervată presei, estimându-se acreditarea a circa 200 de jurnalişti. De altfel, într-o aripă a Palatului Culturii va fi amenajat un Centru de presă.  Scena va fi dotată cu două ecrane din module led, fiecare cu dimensiunea de 6 x 4 metri. Pentru public vor fi disponibile încă nouă ecrane din module led pentru exterior în următoarele zone: unul în curtea Episcopiei Romano-Catolice Iași, două pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, trei pe str. Anastasie Panu și trei pe str. Palat. Fiecare ecran va avea dimensiunea de 4 x 3 metri și va fi prevăzut cu sistem audio pentru manifestări în aer liber pentru aproximativ 5.000 de spectatori, procesor de imagine și laptop. În cartiere vor fi montate alte șase ecrane din module led de 4 x 3 metri în următoarele zone: Piața Unirii, Parcul Copou, Grădina Palas, Alexandru cel Bun, Nicolina și Tătărași, pe amplasamente ce vor fi stabilite ulterior.

Obiecte permise / interzise

Obiecte interzise:

– bagaje voluminoase;

– arme, obiecte ascuţite sau contondente (ex. cuţite, cuie, ţevi metalice);

– obiecte care pot fi folosite pentru acţiuni violente sau pentru tulburarea ordinii publice (pietre, bile, recipiente cu vopsea, aparatură sau instrumente care pot deranja fonic, ex. vuvuzele) etc.;

– obiecte pirotehnice: petarde, brichete, artificii etc.;

– arme de jucărie, imitaţii ale armelor de foc, care pot fi confundate cu arme adevărate;

– băuturi alcoolice, droguri etc.;

– dispozitive cu lichid sub presiune (spray);

– dispozitive cu şocuri electrice;

– substanţe cu efect iritant lacrimogen, paralizant sau incendiar.

Obiecte permise:

– scaun pliabil de mici dimensiuni;

– ceaiuri, sucuri, alimente neperisabile;

– umbrele de dimensiuni reduse (cu tijă telescopică, nu tip ,,baston”);

– steaguri (cu suport din plastic, nu din lemn sau metal), pancarte ce reprezintă comunitatea de provenienţă;

– radiouri de mici dimensiuni pentru ascultarea traducerii;

– aparate foto;

– ham pentru copii (ham port-baby);

– căruţ transport nou-născut, pe cât posibil pliabil (să nu ocupe un spaţiu mai mare de 0,5m2);

– dispozitive pentru persoane cu handicap locomotor (împinse, autopropulsate), de dimensiuni rezonabile (să nu ocupe un spaţiu mai mare de 0,5m2).

Recomandări de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași:

Purtați în permanență asupra dumneavoastră documentele de identitate (pașaport, carte de identitate, permis de conducere); Aveți grijă unde vă țineți portofelul și telefonul mobil (nu le țineți în buzunarele exterioare iar poșetele/ borsetele/ rucsacii să fie mereu în supravegherea dumneavoastră. Dacă dețineți bijuterii sau bunuri de valoare mare, păstrați-le în seif la locul de cazare. Nu lăsați bunuri la vedere în autoturism (telefoane, tablete, camere video, poșete, genți), încuiați autoturismul după ce ați parcat; Pentru deplasări în oraș sau în județ, folosiți mijloacele de transport în comun și firme de taxi autorizate. Nu înghesuiți și nu vă lăsați înghesuiți;

Evitați disputele verbale și implicarea în conflicte de orice fel; Atenție la limbajul folosit în public și nu dați curs provocărilor altor alte persoane. De multe ori, de la violența verbală la cea fizică nu este decât un pas. Un limbaj controlat, fără jigniri previne adesea escaladarea conflictelor. Nu consumați băuturi alcoolice în exces și în spații publice! În cazul în care ați suferit o pagubă materială sau morală de pe urma unei infracțiuni sau contravenții, nu alegeți calea răzbunării personale, ci apelați la organele competente apelând numărul de urgență 112.

Traducerea mesajelor Sanctității Sale Papa Francisc:

Mesajul Sfântului Părinte de la „Întâlnirea mariană cu tinerii și familiile”, cât și a rugăciunii de consacrare a tinerilor și a familiilor la Sfânta Fecioară Maria vor fi traduse prin subtitrare pe ecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii și pe celelalte ecrane. Transmisia TV va fi realizată de TVR. De asemenea, şi prin intermediul Radio Iaşi, pe frecvenţa AM şi pe toate frecvenţele FM (96,3 FM în Iaşi), se va transmite acest eveniment, iar cei prezenţi, folosind un aparat radio mic cu căşti sau un telefon cu aplicaţie de radio (care să nu aibă nevoie de internet), vor putea asculta traducerea simultană a cuvintelor Papei. Pelerinii sunt sfătuiți să aibă asupra lor un astfel de aparat de radio mic cu căști, pentru a putea asculta și înțelege cât mai bine mesajul papei Francisc.

Mesajul primarului Mihai Chirica cu ocazia vizitei Sanctității Sale  Papei Francisc la Iași

Împreună, să devenim mai buni, mai înțelepți, mai toleranți! Vizita Sanctității Sale Papa Francisc la Iași trebuie să reprezinte un prilej de bucurie, dar și un moment de reflecție pentru toți creștinii. Un moment de bucurie frățească, fiindcă este o nouă dovadă că ortodocșii și catolicii din Iași și din România slujesc un adevăr nepieritor și cred în aceleași valori: toleranța, iertarea, cinstea, libertatea, iubirea, respectul faţă de viaţă. În același timp, însă, vizita Suveranului Pontif trebuie să ne îndemne și la meditație. Într-o lume tot mai grăbită, care și-a pierdut multe dintre reperele morale, într-o lume materialistă, bazată pe consum și competiție acerbă, omul are din ce în ce mai multă nevoie de liniște și pace sufletească pentru a se regăsi pe sine însuși. Credința, mărturisirea lui Hristos ne pot aduce această tihnă, această netulburare, această regăsire. Eu sunt convins că secolul al XXI-lea va fi unul religios fiindcă altfel Europa va fi în pericol de a-și pierde identitatea și scopul de a exista. Uniunea Europeană trebuie să rămână tolerantă, dar și creștină în același timp, deoarece religia creștină ne-a învățat să fim oameni deplini, să fim deschiși la spirit și blânzi la inimă. Religia creștină ne-a învățat să fim europeni! De aceea, crearea de punți trainice între credincioșii ortodocși și catolici trebuie să reprezinte în continuare o prioritate pentru cele două Biserici surori și exact în acest sens interpretez eu mesajul vizitei Papei Francisc în România. „Să mergem împreună!” înseamnă să ne întoarcem cu sufletele curate spre religia creștină, spre a deveni mai buni, mai înțelepți, mai toleranți. Sunt mândru și fericit că Iașul dovedește încă o dată că este o veritabilă capitală a spiritualității și că ieșenii sunt gazde atât de primitoare!

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;