5:32 pm - Monday November 24, 2904

Prezenţă de 91% a elevilor ieşeni la prima probă a examenului de Bacalaureat

La prima probă a examenului de Bacalaureat din acest an, respectiv la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), desfăşurată luni, 3 iunie, în judeţul Iaşi, s-au prezentat 4.803 de candidaţi din totalul celor 5.275 înscrişi, înregistrându-se, astfel, o prezenţă de 91,05%, informează Inspectoratul Şcoalr Judeţean Iaşi, care mai precizează că, în total, la nivelul judeţului au fost constituite 48 de crntre de examen. La nivel naţional, 135.655 de absolvenţi de liceu, din care 116.037 din promoția curentă și 19.618 din seriile anterioare, s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019. Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie). În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).  În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Subiectele pentru probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.  Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba. Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, încep luni, 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată marți, 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – se va desfășura joi, 4 iulie. Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie și este urmată de depunerea eventualelor contestațiilor. Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate eventualele contestații, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie. Examenul național de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;