LightUP Festival, sâmbătă, în parcul Palas: proiecții video pe Palatul Culturii, artiști de pe trei continente, concert Vița de Vie, premii pentru public și Festivalul Girafelor

Sâmbătă, 8 iunie 2019, ieșenii și nu numai sunt invitați la cea de-a treia ediție a LightUP Festival, singura competiție internațională de video mapping din estul țării, organizată de ansamblul Palas. Șase concurenți din Europa, Asia și de peste Ocean își vor prezenta creațiile pe fațada Palatului Culturii, într-un show fascinant.

În această sâmbătă, de la ora 20.00, se desfășoară LightUP Festival Palas Iași, un eveniment complet, care îmbină spectacolul de efecte vizuale, energic și interactiv, cu o componentă de entertainment. Șase artiști internaționali vor colora fațada sudică a Palatului Culturii, cu ajutorul a tot atâtea proiecții video impresionante. Acestea combină jocul de lumini și elemente artistice, pentru a pune în valoare arhitectura impresionantă a clădirii emblematice a Iașului. Tema comună este „Future is Now”, iar finaliștii sunt: Sebastián Rodíguez Aros din Chile, Miguel Angel Rivera din Mexic, Raymond Nogueira & Kid Lei & Akitsugu Fukushima din China, Jeremy Oury & Michelle Falcon din Franța și Adrian Manolescu & Constantin Ivancu și Vali Chincișan din România.

Rolul publicului este foarte important în desemnarea câștigătorilor, preferințele lor fiind exprimate prin intermediul unui sistem de vot prin sms și însemnând 50% din punctajul final. Un procent de 50% va reprezenta și decizia unui juriu de specialitate, format din Alexandru Condurache, regizor și profesor în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării, un reprezentant al companiei IULIUS și video artistul Silviu Apostol, membru al echipei câștigătoare a celei de-a doua ediții LightUP Festival. Marele premiu va fi în valoare de 5.000 de euro, locul doi va primi 3.000 de euro, iar locul trei va câștiga 1.000 de euro.

Desigur, premii sunt pregătite și pentru cei care votează. Norocoșii vor fi desemnați prin tragere la sorți, ansamblul Palas oferind un iPhone XS și 25 de invitații la festivalul Afterhills. Atmosfera va fi completată și cu un concert Vița de Vie, iar prezentatorul evenimentului va fi George Vintilă.

Totodată, publicul va avea parte și de componenta food & drinks & entertainment propusă de Festivalul Girafelor, care se desfășoară în perioada 7 – 9 iunie, în parcul Palas. Evenimentul are la bază pasiunea pentru craft beer și reunește 20 de producători din domeniu. Concertele live și apetisanta mâncare de tip street food vin să condimenteze această experiență a savorilor.

Vino sâmbătă, în parcul Palas, să te bucuri de un show de excepție și nenumărate surprize!

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;