Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași organizează sâmbătă, 8 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru Contemporan UniTeatru, un maraton de evenimente în care publicul de toate vârstele va avea ocazia de a viziona o parte din cele mai valoroase spectacole de comedie, dramă, teatru de păpuși şi one-man show, realizate de elevi, studenț şi actori profesioniști. “Festivalul de Teatru Contemporan UniTeatru a fost gândit ca un eveniment care aduce laolaltă tineri pasionați de artele spectacolului. Anul trecut am celebrat Centenarul Marii Uniri, toate spectacolele prezentate fiind ale unor autori români clasici și contemporani. Ediția a II-a reunește elevi, studenți, actori profesioniști, pentru un maraton de peste 12 ore de evenimente. Vom avea spectacole de comedie, dramă, spectacol de păpuși, one-man show. Vor urca pe scenă elevi de liceu, studenți la universități de profil, dar și actori experimentați ai teatrelor din Moldova. Tinerii se vor putea bucura și de un atelier de yoga, în care vor dobândi tehnici care să îi ajute în pregătirea pentru spectacole”, anunţă organizatorii, într-un comunicat. Evenimentele sunt cu intrare liberă și au loc în spații diferite din Casa de Cultură a Studenților, Teatrul din Stejar – Tătărași şi Cafeneaua Acaju.
PROGRAMUL FESTIVALULUI
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 11.00, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala “Aurel Luca”- Spectacolul de teatru „POVEȘTILE BUNICII“ (spectacol de păpuși și surprize pentru cei mici) susținut de So Trupa de la Palatul Copiilor Iași
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 12.00, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Azur – ATELIER DE YOGA PENTRU TEATRU
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 14.00, TEATRUL DIN STEJAR (Tătărași) – Spectacolul de teatru „SIESTA CU TEATRU“- spectacole ale studenților de la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 16.30, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Dublin – Spectacolul de teatru „AMALIA“, după Alina Nelega – Teatrul XL – Boboci
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 17.30, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Gaudeamus – Spectacolul de teatru „AVIOANE DE HÂRTIE“, de Elise Wilk – Trupa Kangai
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 18.30, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala “Aurel Luca” – Spectacolul de teatru „DOI PE O BANCĂ“, de Alexandr Ghelman – Trupa Ș
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 20.00, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Gaudeamus – Spectacolul de teatru „ORCHESTRA TITANIC“, de Hristo Boicev – Teatrul XL
- Sâmbătă, 8 iunie 2019, ora 21.30, Casa de Cultură a Studenților Iași, sala Dublin – Spectacolul de teatru „ALMOST. MAINE“, după John Cariani – Teatrul XL – Boboci