Elevii școlilor speciale aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ) Iaşi, care au realizat performanțe la concursurile și olimpiadele naționale organizate de Ministerul Educației Naționale în anul școlar 2018-2019, au fost premiați, marţi, într-un cadru festiv. Astfel, 18 dintre elevii merituoși din învățământul special au primit recompense cuprise între 250 și 400 de lei, în funcție de distincția obținută, care au fost înmânate de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Totodată, și cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea acestor elevi au primit premii în bani. Evenimentul se află la cea de-a doua ediție, fiind parte a proiectului ”Susținerea excelenței prin recunoașterea publică a performanțelor elevilor ieșeni din școlile speciale aflate în subordinea Consiliului Județean Iași”.
Elevii şcolilor speciale, cu rezultate meritorii la învăţătură, premiaţi de Consiliul Judeţean
Filed in: Administrație