Tabăra de creație populară „Micii meșteri din Copou”, ajunsă în acest an la cea de-a XII-a ediție, se va desfăşura în perioada 17 – 22 iunie, în Parcul Expoziţiei. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Art – Mesteșugurile Prutului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Asociatia Dialog pentru Dezvoltare (ADD) Iasi, ASIM Iași, Asociația ROIS Iasi, Centrul de Informare Turistică Iași. Amplasată într-un spațiu emblematic al Iașului, vizavi de Grădina Botanică, tabăra a devenit un reper, atât pentru meșteri, care se reunesc pentru a promova obiceiurile și tradițiile zonei din care provin, cât și pentru elevii dornici să descopere secretele unor meșteșuguri captivante. Programul se adresează unui număr de o sută de elevi cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, care vor fi îndrumați de meșteri populari consacrați, membri ai Asociației „ART – Meșteșugurile Prutului” sau colaboratori, în următoarele meşteşuguri populare româneşti:
- Măști tradiționale – Stan Dănuță, Zăicești-Botoșani
- Cioplitură în lemn – Sonia Apalaghiei, Hulub- Botoșani
- Olărit – Cristian Munteanu, Roșu – Iași
- Semne cusute pe ie – Ema Pavăl, Suceava
- Țesut la gherghef – Daniela Ivănușcă, Todireni – Botoșani
- Podoabe din mărgele – Elena Nechifor, Suceava
- Podoabe croșetate – Maria Vasiliu, Tg. Neamț – Neamț
- Pielărit – Smaranda Cozmîncă, Iași
- Împletituri din paie – Eugenia Moldovanu – Bălți, Rep. Moldova
- Împletituri prin tehnica nodurilor – Silvia Cozmîncă, Iași.
Înscrierile se fac în Holul de Onoare al Palatului Culturii, până vineri, 14 iunie, între orele 14.00 și 17.00. Pentru susținerea programului propus, organizatorii contează pe o donație de minimum 100 lei. Numărul maximum admis de elevi/ atelier: 10 persoane. În ultima a zi a taberei, sâmbătă, 22 iunie 2019, începând cu ora 9.30, copiii vor expune lucrările create, reconstituind atmosfera unui mic târg, la care publicul este așteptat cu drag.