Librăria Cartea Românească Educaţional din Iaşi invită publicul de carte şi pe iubitorii de arte marţiale la un eveniment unic în România. Este vorba de lansarea în premieră a volumului de eseuri „Literatură & Kafteală” semnat de sensei Adrian Marin, doctorand în filozofie şi redactor de rubrică la Revista Zona Literară. Evenimentul va avea loc vineri, 14 iunie, începând cu ora 17:00 în spaţiul de evenimente al librăriei situată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr 2. Invitați evenimentului sunt scriitoarea Nicoleta Dabija şi Adrian Marian, iar moderator este Paul Gorban.
Despre volumul apărut recent la Editura Cartea Românească Educaţional autorul spune: „Un bun subiect de eseu hoplonautic. A medita, a reflecta asupra idealului marţial ahimsic, acela de „a lupta fără a lupta”, adică a câştiga un conflict şi fără a apela la un techné războinic propriu-zis. Nivelul acesta combativ poate fi înţeles prin starea de a nu mai simţi nevoia de confruntare, îmblânzind pofta agonistică, să transformi yang-ul în yin, dar fără a-l pierde. Alchimic vorbind, ezoteric speculând, înţeleg că se poate transmuta, sublima instinctul violenţei raja, în etapa sa superioară sattva, că poţi să transformi cărbunele în diamant şi plumbul în aur. Prin wenwu, pana & paloşul, se poate câştiga şi atinge rubedo, piatra filosofală a artistului marţial, cel care se sacrifică întru Tao. (…) Un paradox al violenţei edificatoare putem descoperi şi în anumite expresii româneşti, din cele care aşează actul lovirii celuilalt într-o fertilă hermeneutică. Fenomenologizez un pic aici, într-o direcţie poate mai greu de digerat, mai ales când de-a lungul multor ani te-ai învăţat cu dulcele „păcat” al über-gândirii, una aproape entheogenică. Este pus în joc un soi de hybris al speculaţiei, chiar şi-n cazul hoplonauticii mele, pe care nu o pot separa de perenialism, dar şi de peak experiences. Am în vedere două forme ale violenţei, cea pe care nu ţi-o doreşti, şi cea pe care o practici de bună voie, căreia te abandonezi, precum în cazul artistului marţial. Poate ar trebui să reflectăm mai mult asupra înţelesurilor expresiei „bătaia este ruptă din Rai”, să reflectăm în preajma unei relaţii bizare, contradictorii chiar, cea stabilită între actul violenţei şi potenţialul, puterea acestuia de a te conecta, poate psihedelic, la starea de Rai…”
Adrian Marin s-a născut la Piatra-Neamţ în 1976. A studiat Filosofia la Iaşi, are un masterat în Management cultural, a lucrat în televiziune şi predă arte marţiale de peste două decenii. A publicat eseuri, recenzii şi poezie în reviste culturale precum Timpul, Feedback, Zon@ Literară, Scriptor, Cronica. Deţine centura neagră 4 Dan în Welham Ju Jitsu şi este antrenor în mai multe arte marţiale şi sporturi de combat precum jeet kune do, karate, jiu jitsu brazilian şi arte marţiale combinate.