Pentru evitarea deteriorării drumurilor de către mașinile de mare tonaj care nu respectă limita de încărcare, Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iaşi a achiziționat recent două sisteme moderne de cântărire, care urmează să fie puse în funcțiune în următoarele zile. ”Nu de puține ori s-a întâmplat ca un drum recent reabilitat și modernizat să fie distrus la puțin timp după darea acestuia în folosință. Există reguli și în ceea ce privește camioanele de mare tonaj, iar cu ajutorul acestor dispozitive ne vom asigura că acestea vor fi respectate. Cântarele folosite până acum de DJADP erau depășite moral. Noile platforme, de producție franceză, sunt de ultimă generație. Vor fi controale permanente și sistematice. Zilele următoare vom încheia protocolul de colaborare cu poliția rutieră și apoi vom ieși împreună pe teren. Se fac investiții în drumurile județene, dar pentru ca șoferii să beneficieze ani buni de aceste lucrări este nevoie de responsabilitate și responsabilizarea tuturor participanților la trafic. Dacă un drum a fost proiectat să suporte o masă de 30 de tone, atunci transportatorul trebuie să respecte acest lucru, nu să încarce mașina cu 60 sau 70 de tone”, a afirmat Ciprian Ciucan, directorul DJADP Iaşi.
Dispozitivele achiziționate sunt formate din platforme de cântărire, covoare rulabile de acces, sistem informatic, unitate de procesare cu imprimantă integrată, un sistem GPS ce poate furniza locația în timp real și unul pentru monitorizarea audio-video. Datele obținute ca urmare a verificărilor vor fi stocate pe durată nelimitată, iar procesele verbale emise vor fi înregistrare fără a exista posibilitatea de ștergere sau modificare ulterioară a acestora.
Cele două dispozitive au costat aproape 300 de mii de lei. Furnizorul va asigura garanția acestora pentru o perioadă de cinci ani, au mai precizat reprezentanţii DJADP Iaşi.
Traficul greu de pe drumurile județene, monitorizat cu cântare portabile
Filed in: Administrație, Informațía zilei