Astăzi, 21 iunie, la Palatul Patriarhiei a avut loc Conferința „Credință și sănătate în satul românesc”, eveniment organizat de compania Antibiotice și Patriarhia Română, în contextul Anului omagial al satului românesc.
Deschiderea conferinței a fost făcută de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care în cuvântul său a evidențiat necesitatea consolidării unei culturi a vieții sănătoase în România, îndemnând la cooperarea tuturor factorilor responsabili din societate: “Parteneriatul dintre Patriarhia Română și compania farmaceutică Antibiotice Iași de susținere a educației pentru sănătate și de alinare a suferințelor celor bolnavi este o consecință a preocupării comune de a cultivă valorile credinței împreună cu binefacerile științei, puse în slujba vindecării trupești și sufletești. Conferința de astăzi, cu tema „Credință și sănătate în satul românesc”, se desfășoară în continuitate cu proiectele realizate în anii precedenți cu societatea Antibiotice și are că obiectiv sensibilizarea opiniei publice în privința consolidării unei culturi a vieții sănătoase în România, cu prioritate la sate. Totodată, este un îndemn la intensificarea cooperării dintre instituțiile publice și unitățile bisericești în acest domeniu de permanentă actualitate care este sănătatea națiunii, crearea unui parteneriat al credinței și al sănătăţii, benefic pentru cei care primesc ajutor şi binecuvântat pentru cei care ajută”.
La această conferință au fost prezenți 250 medici de familie, farmacişti şi preoţi atât din București cât și din județele limitrofe.
Invitat de onoare la această conferință a fost doamna Sorina Pintea, Ministrul Sănătății care a subliniat faptul că satul românesc are nevoie de spiritualitate în egală măsură că de medicină: “Medicină vindecă trupul, preotul vindecă sufletul, una fără altă nu se poate. Deseori am văzut în spitale, cum preoții stau la căpătâiul celor din spitale care au nevoie de alinare. Mulțumim bisericii pentru acești oamenii cu har, trebuie să șții să alini suferință, să știi să transmiți credință. Ministerul Sănătății sprijină aceste acțiuni și își dorește colaborări cât mai strânse”.
Fiind prezent la conferință, Ioan Nani, directorul general al Antibiotice, un un brand românesc aproape de oameni și comunitate, cu o tradiție de peste 63 de ani, a declarat că: “Nimic nu se poate construi valoros și durabil fără oameni, fără sufletul și credință lor. Asta cultivăm în oamenii noștri pentru a înțelege misiunea companiei Antibiotice, aceea de a produce medicamente valoroase terapeutic, accesibile, că mijloc de îngrijire a sănătății. Antibiotice este viață noastră, a celor care lucrăm aici de ani de zile. Suntem crescuți de părinți, educați de dascăli, îngrijiți de preoți și medici și spunem cu mândrie că suntem români”.
Invitații evenimentului au asistat la o serie de prelegeri având că tematică: Sănătate pentru sate, Știință și Suflet – Sănătate şi credinţă, Sănătatea femeii la sate, Colaborarea dintre preot, medic și farmacist, Antibioticele Mileniului 3- program de responsabilitate socială.
Antibiotice în lumea satului românesc:
– Medicamentele marca Antibiotice ajung în farmaciile din mediul rural;
– Produsele medicamentoase sunt prescrise în cabinete medicale individuale din mediul rural;
– Portofoliu valoros la prețuri accesibile pentru crearea unei stări bune de sănătate în mediul rural, condiție fundamentală pentru “renașterea satului românesc”, deziderat cu atât mai important cu cât aproximativ 46% din populația României se regasește în mediul rural.
– Acțiuni de responsabilitate socială:
- Caravane de educație pentru sănătate – „Antibioticele Mileniului III” – desfășurate în localități din mediul rural al județului Iași pentru educarea populației în sensul utilizării judicioase a antibioticelor;
- Bursele „Știință și Suflet” – oferite de peste 18 ani, pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligenţă superior, ce provin din familii defavorizate;
- „Puterea faptei” – Sprijinirea categoriilor defavorizate din mediul rural: copii și bătrâni aflați în situații dificile. În 10 ani 9000 de persoane au fost susținute de către compania Antibiotice, prin acțiuni filantropice.