Olanda caută să angajeze 30 de muncitori necalificaţi în grădinărit

În săptămâna 26 iunie – 03 iulie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 937 de locuri de muncă vacante, din care 882 pentru persoanele cu studii medii şi 55 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe joburi vacante sunt în servicii (542), construcţii (240), industrie (82) confecţii (54), respectiv în agricultură şi silvicultură (15) şi sănătate şi asistenţă socială (4). Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, în aceeaşi perioadă, prin intermediul portalului de mobilitate al forţei de muncă EURES, 539 locuri de muncă, cele mai multe în  Olanda (218), Ungaria (118) şi Germania (69). Cele mai multe locuri de muncă în Olanda sunt pentru muncitor necalificat în grădinărit (30), culegător ardei (25), procesor bulbi de flori (20) şi muncitor în sera de flori (20). Pentru Ungaria, cele mai căutate joburi sunt cele de manipulant mărfuri pe raft (20), vânzător (10), lucrător în construcţii (10) şi dulgher (10), în timp ce în Germania, meseria cea mai căutată este cea de specialist logistică depozit (10). Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în străinătate pot găsi ofertele accesând site-ul www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta personal la sediul AJOFM din Iaşi, pentru a le fi oferite toate detaliile.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;