O nouă ediție a Târgului „Cucuteni 5000” şi a Târgului Meşteşugarilor

În perioada 28 – 30 iunie, Iaşul va găzdui o nouă ediție a Târgului naţional de ceramică „Cucuteni 5000” și a Târgului Meșteșugarilor. Primul eveniment se va desfășura în Parcul Copou și va reuni meșteri din tot arealul culturii Cucuteni. Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară. Primăria Municipiului Iași este partener al manifestării ajunse la cea de-a XXXVII-a ediție. Vor fi prezenţi meșteri din Argeș, Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Braniştea – Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita, Schitu Stavnic (Voineşti) – Iaşi, Baia Mare – Maramureş, Româna-Balş şi Vădastra – Olt, Marginea – Suceava, Măldăeni – Teleorman, Horezu și Lungeşti – Vâlcea, Satu Mare, precum și din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni – Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi – Ucraina. Târgul Meșteșugarilor va avea loc în Parcul Expoziției. Manifestarea, care este organizată de municipalitate încă din anul 2000, va reuni peste 60 de expozanți din toate zonele țării, care vor comercializa produse de artizanat: țesături, bijuterii, ouă încondeiate, împletituri din nuiele, sculpturi, picturi, săpunuri naturale, obiecte de vestimentație rustică.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;