Un nou succes pentru CSM Poli Iaşi în stagiul de pregătire din Turcia

CSM Politehnica Iaşi a obţinut duminică după amiază o nouă victorie în  cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează la Bolu. Elevii lui Mihai Teja s-au impus cu scorul de 2-1 (1-0) în faţa formaţiei FC Banants, locul 3 la finalul sezonului recent încheiat în Armenia. Golurile formaţiei ieşene au fost înscrise de juniorul Alexandru Zaharia, aflat la cea de-a doua reuşită în cadrul cantonamentului din Turcia, şi respectiv de Florian Loshaj, cu un şut de la 20 de metri, după o pasă a lui Danale. Este cea de-a doua victorie pe care CSM Politehnica Iaşi o bifează în cadrul stagiului de pregătire de la Bolu, după succesul cu 2-0 în faţa formaţiei SKA Habarovsk, locul 3 în liga a doua din Rusia. Reamintim, în primul meci disputat contra celor de la Nefcki Baku, vice-campioana Azerbaidjanului, partida a fost întreruptă în min. 20, la scorul de 0-0, din cauza ceţii, întâlnirea nemaifiind apoi reluată. În meciul cu FC Banants, antrenorul Mihai Teja i-a trimis în teren, din primul minut pe: Cobrea – în poartă, Gallego – fundaş dreapta, Frăsinescu şi Chelaru – fundaşi centrali, Panţâru – fundaş stânga, Laurenţiu Rus şi Ismail Haddou – închizători, Danale, Teixeira şi Francisc Cristea – la mijloc, respectiv Alexandru Zaharia – în atac. Pe parcursul întâlnirii, tehnicianul moldovenilor a făcut mai multe schimbări, pentru a-i putea vedea la lucru pe toţi componenţii lotului deplasat în Turcia.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;