5:32 pm - Sunday November 24, 4971

Farmaciștii din Antibiotice, față în față cu elevii din proiectul Alege să fii farmacist

În cadrul proiectului Alege să fii farmacist inițiat de UMF Iași, un număr de  25 de elevi  împreună cu mentorii lor, studenți la Facultatea de Farmacie, au avut ocazia să descopere joi, 4 iulie, ce înseamnă să îți urmezi pasiunea, devenind farmacist în fabricația de medicamente, în compania Antibiotice.

Aici, tinerii proveniți din școli și licee din regiunea Nord – Est a Moldovei au asistat la o sesiune de storytteling susținută de două tinere farmaciste, ce activează în domeniile cercetare și producție de medicamente.

Degajate și însuflețite de pasiunea pentru profesia lor, Anca Țifui, farmacist în departamentul de Cercetare și Ștefana Perian, tehnolog în fabricația de medicamente, au găsit limbajul comun cu tinerii vizitatori, povestindu-le cum au fost “cucerite” de chimie când erau de vârsta lor, sub îndrumarea profesorului potrivit. Au mai povestit ce înseamnă să fii student, cum au venit prima oară în contact cu Antibiotice și ce le-a convins să aleagă o carieră în industria farmaceutică , într-o companie ce are în portofoliu peste 150 de medicamente.

 “Aveți idee câți oameni se află în spatele acestei capsule? O întreagă echipă de chimiști, biologi, farmaciști, medici, operatori și ingineri chimiști, mașiniști, economiști și reprezentanți medicali, fiecare cu rolul său bine definit ca într-un stup de albine. O familie mare de oameni uniți, profesioniști, ambițioși și mândri că ceea ce fac prin profesia lor aduce un plus de sănătate celor care pășesc pragul unei farmacii sau ajung în spitale”, a explicat farmacist Ștefana Perian..

Compania Antibiotice dezvoltă de circa 10 ani programe de orientare profesională, destinate comunicării  în rândul viitorilor absolvenți ai facultăților de Medicină, Farmacie, Biologie, Chimie, Inginerie Chimică și Protecția Mediului, ce presupune o carieră în industria farmaceutică, oferindu-le oportunitatea studenților de a-și completa pregătirea universitară cu o serie de concepte specifice industriei. De altfel, un calcul simplu arată că mai mult de jumătate dintre angajații cu studii superioare din Antibiotice (54%) sunt medici, farmaciști, ingineri chimiști, chimiști, biologi și fizicieni.

“Mulțumim mult gazdelor noastre pentru primirea călduroasă și în special, celor două foste studente la Farmacie care au fost alături de noi astăzi. Prezentările lor au fost cu adevărat convingătoare, eu însămi fiind impresionată de ceea ce înseamnă să fii farmacist în compania Antibiotice”, a declarat, Prof. Univ. dr. Anca Miron, Prodecan Farmacie.

Evenimentul de joi se alătură celor incluse în platforma de comunicare, educație și comportament responsabil față de comunitate pe care compania o dezvoltă cu Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași. Din cadrul acestei platforme, cele mai cunoscute proiecte sunt Școala de vară a+, aflată anul acesta la a X-a ediție și Perform a+ ce tocmai a ajuns la a patra ediție.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;