Tabără Naţională pentru Proiecte de Mediu, organizată la Muncel

În perioada 9-14 iulie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iași, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, organizează la Muncel cea de-a XXI-a ediţie a Concursului Naţional ,,Proiecte de Mediu”, activitate cuprinsă în Calendarul Naţional al Activităţilor Educative M.E.N și unul dintre concursurile cu cea mai mare tradiție la nivel național, cu un mare impact educativ. La această tabără participă 140 de elevi, însoţiţi de 40 de profesori din toate judeţele ţării, reprezentând cele două echipaje de gimnaziu şi liceu, câştigătoare la faza judeţeană a concursului. “Elevii participanţi la etapa naţională, organizată în judeţul nostru, vin cu proiecte de cercetare originale în domeniul protecției mediului, prezentate în concurs sub forma unor standuri complexe. Din echipa de jurizare a proiectelor de mediu ale elevilor din țară fac parte profesori universitari de la Facultatea de biologie a Universității “Al. I.Cuza” Iaşi și reprezentanți ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului din judeţul Iaşi, președinte fiind domnul academician, prof. univ. dr. Toma Constantin”, precizează reprezentanţii inspectoratuli, într-un comunicat de presă. Pe lângă concursul propriu-zis, în cadrul căruia se vor prezenta 50 de idei inovative prin proiectele realizate de elevi, programul taberei cuprinde o sesiune de informare „Valori exteme ale organismelor vii”, prezentată de președintele juriului, profesor emeritus Toma Constantin, aplicații ecologice în pădurea Muncel, activități ludice cu voluntarii Asociației Impact și atelierul creativ „Macul de câmp – inspirație, fantezie și originalitate”, coordonat de prof. Gabriela Andrei, director adjunct la Palatul Copiilor din Iași. După susținerea probei de concurs, elevii se vor bucura de activităţi recreative în aer liber, concursuri de dans, karaoke, excursii tematice la obiectivele de interes din zona Moldovei. La închiderea festivă a taberei, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, la ora 18:30, câștigătorii Concursului național vor fi premiați de către Ministerul Educației Naționale cu diplome și cadouri, oferite de Asociația Națională de Protecție a Consumatorilor – InfoCons. Tradiționalul  foc de tabără și spectacolul oferit de talentaţii artişti de la Palatul Copiilor Iași  vor reprezenta ingredientele nelipsite ale unei seri de neuitat în Tabăra națională a proiectelor de mediu pentru toți participanții. Judeţul Iaşi este reprezentat la acest concurs de două unităţi de învăţământ – Palatul Copiilor Iași, la secțiunea liceu, și de Școala Gimnazială ,,Varlaam Mitropolitul” Iași, la gimnaziu. „Ne dorim ca şi ediţia din acest an a Taberei Naţionale de Proiecte de Mediu, organizată la Muncel, să fie una de succes atât în ceea ce priveşte programul diversificat și atractiv, dar și calitatea, noutatea abordării proiectele ecologice prezentate de elevi în fața unui juriu de prestigiu. De asemenea, ne bucură faptul că judeţul Iaşi, gazda numeroaselor concursuri și manifestări educaționale, în fiecare an atrage sute de elevi și profesori din țară, fiind un spaţiu cultural de mare interes pentru activităţile educative şi vacanţele elevilor” , afirmă organizatorii, în încheierea comunicatului de presă.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;