Mănăstirea Bucium organizează „Zilele Prodromiţei“

În perioada 11-12 iulie, Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor“ Bucium, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, organizează o serie de evenimente închinate Maicii Domnului, cu numele „Zilele Prodromiţei“. Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, manifestarea va debuta la așezământul monahal din Dealul Bucium cu o sesiune de comunicări ‒ Colocviul „Zilele Prodromiţei“, în data de 11 iulie. Aici, între orele 9:00-13:00, vor conferenția Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, părinţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi alţi invitaţi.  Seara, începând cu ora 18:00, Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi va găzdui conferinţa „Primele imagini creştine“, susţinută de profesorul Vasile Manea. În continuare, de la ora 22:00, la Mănăstirea Bucium va avea loc slujba de Priveghere închinată Maicii Domnului ‒ Prodromiţa. Cea de-a doua conferinţă din cadrul „Zilelor Prodromiţei“ va avea loc vineri, 12 iulie, când Preasfinţitul Părinte Macarie va susţine conferinţa „Maica Domnului este printre noi. Sensurile icoanei închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu“. Evenimentul va avea loc în Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblulului Mitropolitan Iaşi, începând cu ora 18:00, anunţă reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Doritorii pot participa la oricare dintre aceste evenimente în limita locurilor disponibile. În calendarul ortodox este trecută, pe  data de 12 iulie, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Muntele Athos, hram și al Mănăstirii Bucium din Iași. Această icoană este una dintre puţinele din lumea ortodoxă numite “nefăcute de mână”, adică pictată în chip minunat. „În cazul acestei icoane, minunea s-a petrecut în anul 1863, când iconarul Iordache Nicolau a primit sarcina de a picta o icoană a Maicii Domnului pentru Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos. Când a ajuns să picteze Sfintele Feţe ‒ cea a Maicii Domnului şi cea a Domnului Hristos ‒, nu reuşea deloc să le picteze după cuviinţă. Mâhnit, pictorul a întrerupt lucrul, a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul şi s-a retras în camera sa, unde a căzut cu fierbinte rugăciune către Maica Domnului, ca să îl ajute să desăvârşească sfânta icoană. A doua zi, socotind să înceapă din nou lucrul, pictorul a intrat în atelier, a aprins candela la Maica Domnului şi făcând metanii înaintea icoanei, a dat la o parte pânza, iar icoana era terminată şi frumos pictată, aşa cum se vede şi astăzi. În urma acestei minuni, icoana a fost adusă cu deosebită cinste la Mănăstirea Bucium, unde a stat timp de două săptămâni, înainte de a fi dusă în Muntele Athos, la Schitul Prodromu ‒ de aici luând și numele de „Prodromița”.  În amintirea acestui eveniment, în anul 2013, în atelierul Mănăstirii Bucium a fost pictată o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“ la dimensiunile icoanei originale. Aceasta a fost zugrăvită cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la pictarea icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“ de la Schitul Prodromu”, se arată într-o informare a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;