Poli Iaşi – Astra 1-0. Moldovenii, pe loc de play-off după două etape!

Încurajaţi de egalul obţinut în urmă cu o săptămână la Cluj, în faţa campioanei, ieşenii au încercat să demonstreze duminică, în primul meci din  acest sezon, disputat în faţa propriilor suporteri, că sunt mult schimbaţi în bine faţă de campionatul trecut, când au tremurat la retrogradare. Cu o formulă în care în primul 11 s-au regăsit nu mai puţin de cinci jucători noi (Diallo, Passaglia, Horşia, Fr. Cristea şi Bălan), gazdele au început curajos meciul din Copou şi după circa zece minute de “tatonare”, elevii lui Mihai Teja au apăsat serios pe acceleraţie şi, implicit, au apărut şi ocaziile de gol. Cea mai mare dintre acestea a aparţinut lui Francisc Cristea, jucător under 21, a cărui “torpilă” l-a întins serios pe Lazar. Acelaşi tânăr mijlocaş ieşean a mai avut spre finalul primei reprize o ocazie bună de a deschide scorul, însă şutul trimis de acesta dina fara careului a trecut puţin pe lângă buturile porţii oaspeţilor. La câteva secunde după această ocazie, gazdele deschid scorul (min. 43, prin Frăsinescu, care reia frumos în plasă, din mijlocul careului, centrarea venită de la Ovidiu Horşia. În partea a doua a jocului, ieşenii îşi continuă ofensiva la poarta lui Lazar, fiind foarte aproape de a majora diferenţa de scor de pe tabelă, după şuturile lui Passaglia, Horşia şi Andrei Cristea. CSM Politehnica Iaşi termină învingătoare, după o partidă în care “mâna” lui Teja începe să se vadă din ce în ce mai mult. Au evoluat echipele: Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Frăsinescu, Diallo, Panţîru – Chelaru, Passaglia – Horşia, Teixeira (min. 63 A. Cristea), Fr. Cristea (min. 46 Platini) – Bălan (min. 75); Astra Giurgiu: Lazar – Graur, Graovac, Dima, Radunovic – Crepulja (min. 58), Simion – Begue, F. Matei (min. 73 Hambo), V. Gheorghe (min. 46 R. Moise) – Alibec. În celelalte meciuri din etapa a 2-a a Ligii 1, disputate în acest week-end, s-au înregistrat următoarele rezultate: Hermanstadt – Gaz Metan 0-2, Chindia – Viitorul 0-1, FC Botoşani – FC Voluntari 4-1, Academica Clinceni – CFR Cluj 1-4 şi Dinamo – Universitatea Craiova 0-2. Meciul Sepsi – FCSB se dispută luni, de la ora 21.00. Clasament: 1. Viitorul – 6 p, 2. Universitatea Craiova – 6 p, 3. FC Botoşani – 4 p, 4. CFR Cluj – 4 p, 5. Gaz Metan – 4 p, 6. CSM Poli Iaşi – 4 p, 7. FCSB – 3 p, 8. Sepsi – 1 p, 9. Astra – 1 p, 10. Chindia – 1 p, 11. FC Voluntari – 1 p, 12. Hermanstadt – 0 p, 13. Academica – 0 p, 14. Dinamo – 0 p. În etapa viitoare, CSM Poli Iaşi va întâlni vineri, 26 iulie, de la ora 18.00, în Copou, pe nou-promovata Academica Clinceni.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;