Primăria continuă lucrările de reabilitare a centrului orașului

Pentru perioada următoare, conducerea Primăriei ieșene are în vedere continuarea lucrărilor de reabilitare a centrului municipiului, care vor include refacerea arhitecturii urbaniste cuprinse pe axa str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt  – Palatul Culturii, inclusive zona de la Teatrul Naţional. La fel ca proiectul de refacere a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt și a străzii I.C. Brătianu, lucrările ar urma să fie finanțate cu bani europeni, în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS). Ambiția șefilor orașului este ca în numai câțiva ani, zona centrală a Iașiului să arate ca în oricare altă metropolă europeană. În acest sens, reprezentanții Primăriei au anunțat că, începând chiar din acest an, vor demara lucrările de reabilitare a străzilor cuprinse în arealul Teatrul Naţional – Bulevardul Independenţei – str. C. Negri, finanţarea fiind acoperită din fonduri europene. Pe de altă parte, în stadiu de evaluare pentru accesarea de finanţări nerambursabile se află, în acest moment, și proiectul de regenerare a străzii Lăpuşneanu, precum și cel de modernizare a pasajului subteran din Piaţa Unirii. Pentru finalizare, pe masa proiectanţilor se află proiectul privind reamenajarea esplanadei de la Teatrului Naţional şi a parcării subterane din zonă. Acest proiect va fi depus, de asemenea, pentru a fi finanţat cu fonduri europene. ”Există o viziune unitară a modernizării centrului Iaşului, care tratează transformarea mai multor zone. Avem detalii şi planuri pe secţiuni care au ca obiectiv creşterea atractivităţii turistice, creşterea proporţiei spaţiilor verzi, punerea în valoare a zonelor şi clădirilor istorice din centru. Modificările de pe Ştefan cel Mare sunt continuate cu o nouă abordare a esplanadei Teatrului Naţional, regenerarea urbană a străzii Lăpuşneanu, a legăturii acesteia cu Piaţa Unirii”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Proiectul de reabilitare a zonei centrale a municipiului include și strada Lăpușneanu, căreia edilii doresc să-i confere parfumul de epocă, de odinioară.  Artera de circulație va deveni una exclusiv pietonală, pavimentul urmând a fi schimbat cu piatră natural; vor fi create mici scuaruri, mobilierul stradal, de la chioşcuri de ziare la coşuri de gunoi, va avea un design inspirat din cele care au fost în trecut. Şi stâlpii de iluminat public vor fi înlocuiţi pentru a se încadra în peisaj. De asemenea, parcul ”Mitocul Maicii Domnului”, cuprins între Bulevardul Independenţei şi Muzeul Unirii, va fi și el redesenat complet, mărindu-se proporţia spaţiului verde. În ceea ce privește reabilitarea Pieţei Unirii, Primăria are în vedere un nou proiect, aflat în acest moment în evaluare la Ministerul Administrației și Dezvoltării Regionale. Alături de strada Lăpuşneanu va fi reabilitată esplanada dintre Hotelul Unirea şi Bulevardul Independenţei. Este prevăzută înlocuirea pavimentului, redesenearea spaţiilor verzi şi construirea a două fântâni arteziene în cascadă. Pe de altă parte, începând din acest an va intra în modernizare și pasajul subteran din Piaţa Unirii. Proiectul este evaluat în acest moment la trei milioane de euro. Totul va fi completat cu restaurarea şi redarea utilităţii publice a Palatului Braunstein, clădire-simbol a Iașilor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;