Municipalitatea doreşte înfiinţarea la Iaşi a unei Academii de fotbal, după modelul celei realizate la Ovidiu de Gheorghe Hagi. În acest sens, în cadrul şedinţei de vineri, 26 iulie, consilierii locali vor trebui să se pronunţe asupra unui proiect de hotărâre în acest sens, care presupune alocarea sumei de două milioane de lei în vederea înfiinţării Centrului de copii şi juniori „Academia de fotbal Politehnica Iaşi”. „Este cea mai corectă şi legală formă de finanţare a activităţii fotbalistice juvenile din oraş. Intenţionăm ca viitoarea academie de fotbal a Politehnicii să propună în fiecare an cel puţin trei tineri jucători pentru echipa de seniori a clubului”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, viitoarea academie îşi propune să atragă circa 300 de copii talentaţi din întreaga zonă a Moldovei, care vor fi împărţiţi în 20 – 25 de grupe, coordonate de către antrenori cu o largă experienţă în domeniu.
Primăria doreşte înfiinţarea unei academii de fotbal pentru copii la Iaşi
Filed in: Informațía zilei, Sport